Analiza saptamanala piata crypto (13 - 19 februarie 2023)

Analiza saptamanala piata crypto (13 - 19 februarie 2023)

Tradesilvania iti prezinta in fiecare saptamana o analiza a pietei crypto.

Evolutie piata criptomonede


Am avut parte de o saptamana cu volatilitate ridicata in piata crypto si am vazut variatii semnificative ale preturilor activelor digitale, iar ceea ce este cel mai important - sentimentul in randul investitorilor se mentine la niveluri ridicate.
Saptamana recent incheiata a inceput intr-o nota exuberanta, cu aprecieri de peste 10% pe zi, specifice unui bull-market autentic, ceea ce a dus preturile crypto-asset-urilor la cele mai mari niveluri din luna August 2022 incoace - Bitcoin a reusit sa treaca pentru putin timp peste zona de 25.000 USD, in timp ce Ether a urcat pana la 1.700 USD.
Datele macro-economice anuntate joi in SUA au readus in discutie posibilitatea cresterii dobanzilor de politica monetara peste nivelurile preconizate anterior, ceea ce ar duce la incetinirea economiei, astfel ca am vazut scaderi pe toate clasele de active investitionale.
In ciuda incertitudinii privind evolutia economiei mondiale in viitorul apropiat, crypto-activele s-au decuplat de miscarile de pe bursele internationale si au revenit pe crestere la final de saptamana, astfel ca majoritatea proiectelor importante au recuperat pierderile din ziua de joi si se tranzactioneaza la niveluri cu aproximativ 10% peste cele de la inceputul saptamanii.
De mentionat sunt evolutiile Filecoin (FIL) +75%, Internet Computer (ICP) +45%, Stacks (STX) +41% sau Polygon (MATIC) +20%.

Capitalizarea totala a activelor digitale a revenit peste pragul de 1 trilion USD, la maximul din ultimele 6 luni.

sursa: tradingview.com, grafic Weekly

Bitcoin a urcat cu aproximativ 13% in ultima saptamana, revenind pe crestere dupa doua saptamani de corectii minore.
Cel mai important crypto-activ a atins zona de 25.000 USD, zona extrem de importanta din punct de vedere al analizei tehnice - aici avem confluenta mediei mobile de 200 de saptamani (curba de culoare mov pe grafic), si rezistenta din luna august 2022 (linia albastra) - zona de unde BTC a fost respins in jos.
Daca vom vedea o strapungere convinsa in sus la acest nivel, sunt sanse bune sa intram intr-un nou ciclu bull-market de termen mediu-lung, toti indicatorii analizei grafice putand fi pozitionati optim pentru un astfel de scenariu.
Totusi, avand in vedere ca sentimentul in randul investitorilor din bursele de actiuni este inca sub amenintarea unei potentiale recesiuni globale, si, particular pe piata crypto, putem avea surprize ne-placute din partea autoritatilor de reglementare financiara (in special in SUA), o respingere in jos a BTC-ului din zona de 25.000 USD nu este exclusa.

Pare ca ne situam intr-un moment de importanta majora in evolutia Bitcoin pe termen mediu, iar miscarea de la acest nivel poate determina directia pietei crypto in urmatoarele luni.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

Similar BTC-ului, pretul ETH s-a apreciat cu peste 10% in ultima sptamana si a atins zona de 1.700 USD, revenind aici dupa retragerile din saptamanile anterioare.
Tokenul retelei Ethereum beneficiaza atat de sentimentul general optimist din piata, dar si de activitatea crescuta de pe retea, proiecte importante de Layer 2 dezvoltate pe Ethereum - in special Polygon si Optimism - bucurandu-se in ultima perioada de atentia sporita din partea jucatorilor din sfera crypto.
Analiza tehnica ne indica faptul ca ne aflam intr-o zona importanta, la fel ca in cazul BTC, pretul ETH testand pentru a treia oara in ultima luna nivelul de 1.700 USD.
O urcare peste aceasta zona, care poate veni pe fondul unei aprecieri importante a Bitcoin, va pune in prim-plan fostul maxim din ultimele 6 luni, si anume 2.000 USD.
Daca vom vedea o inrautatire a starii de piata, nu este exclusa o coborare spre 1.300 USD.
Asa cum mentionam mai sus, este foarte important ce va face BTC-ul in zona de 25.000 USD, aceasta miscare avand potentialul de a trasa directia si celorlalte active crypto pentru urmatoarea perioada.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

Proiectul romanesc MultiversX a tinut capul de afis in ultimele zile prin anuntul unui parteneriat cu gigantul asiatic din tehnologie Tencent, parteneriat prin care conglomeratul chinez doreste sa isi extinda serviciile in domeniul Web3. Faptul ca Tencent a ales MultiversX (fosta Elrond) pentru aceasta initiativa vine sa confirme imaginea solida pe care o are proiectul inceput la Sibiu in randul marilor investitori internationali.
Acest anunt a propulsat pretul tokenului eGold peste nivelul de 50 USD, dupa ce in saptamanile anterioare oscila in jurul a 45 USD.
Momentum-ul evolutiei particulare a EGLD pare a fi in favoarea unei continuari a ascensiunii recente, cu target zona de 60 USD, insa miscarea crypto-activului romanesc poate fi influentata de evolutia BTC-ului in zilele urmatoare.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

Cresteri/scaderi importante din top 100 - ultimele 7 zile


Cresteri
FIL +75%
ICP +45%
STX +41%
MATIC +20%
DOT +18%
Scaderi
HBAR -6%
MINA -6%
IMX -3%
ROSE -3%
- -

Limitarea raspunderii

Prezentul raport emis de Tradesilvania are un caracter pur informativ si nu este realizat in scopul utilizarii ca instrument in procesul de luare a deciziilor de investitii in crypto-active. Orice persoana care intelege sa foloseasca prezentul raport in procesul de luare a deciziilor de investitii, Β isi asuma in mod expres toate riscurile aferente, Tradesilvania SRL neavand nicio obligatie legala sau de orice alta natura fata de persoana in discutie, ce ar deriva din publicarea acestui raport public.

Informatiile care stau la baza prezentului raport au fost obtinute din surse publice, considerate, in limita datelor disponibile publice, relevante si de incredere.

Valoarea activelor digitale la care se face referire in prezentul raport fluctueaza in timp, iar performanta trecuta nu constituie un indicator pentru performanta viitoare.

Reproducerea totala sau partiala a acestui raport este permisa doar prin mentionarea sursei.