Analiza saptamanala piata crypto (21 - 27 noiembrie 2022)

Analiza saptamanala piata crypto (21 - 27 noiembrie 2022)

Tradesilvania iti prezinta in fiecare saptamana o analiza a pietei crypto.

Evolutie piata criptomonede


Evolutia pozitiva a activelor digitale din saptamana recent incheiata a fost influentata de revenirea sentimentului optimist pe pietele financiare internationale, dupa ce mai multi membri ai Bancii Centrale SUA - FED au sustinut o incetinire a ritmului agresiv de majorari de dobanda din ultimele luni, majorari care incep sa produca efecte negative in economia mondiala. O abordare mai putin agresiva din partea bancilor centrale ar conduce la o perioada de respiro in activitatea economica, prin urmare am vazut cresteri pe bursele globale de actiuni, cresteri care s-au transpus si pe piata crypto, in contextul in care, cel putin momentan, panica generata de falimentul FTX pare sa se fi domolit.
Totusi, efectele si impactul acestui eveniment negativ din piata crypto nu sunt pe deplin cunoscute, astfel incat nu este exclus sa avem parte in viitorul apropiat de noutati legate de colapsul FTX, care sa induca volatilitate semnificativa pe piata.
De asemenea, va fi foarte important de urmarit evolutia burselor internationale de actiuni, de unde putem avea un indiciu privind trendul pe termen mediu in piata asset-urilor digitale.
In ultima saptamana am vazut cresteri importante pe proiecte din Top 50 cum ar fi Litecoin (LTC) + 24%, Chainlink (LINK) + 17%, ApeCoin (APE) + 16% sau Solana +12%.
Capitalizarea Totala a Activelor Digitale a urcat pana in jurul zonei de 800 miliarde USD, in continuare, peste minimul anului 2022.

sursa: tradingview.com, grafic Weekly

Dominanta BTC in totalul capitalizarii activelor digitale a scazut sub nivelul de 40% pe fondul unei evolutii mai putin bune a BTC, comparativ cu altcoinuri de top.

sursa: tradingview.com

Bitcoin a avut o saptamana mixta, cu volatilitate scazuta, pretul fluctuand in jurul zonei de 16.500 USD.
In ciuda faptului ca piata crypto trece printr-o perioada dificila in ultimele luni, volumele de tranzactionare pe BTC (in josul imaginii) se mentin la niveluri ridicate, semn ca investitorii acumuleaza Bitcoin la aceste preturi.
Dupa saptamana de scaderi masive cauzate de falimentul FTX, BTC pare a fi intrat intr-o perioada de acalmie, fara sa vedem miscari importante.
Analiza tehnica pe graficul saptamanal ne arata faptul ca set-up-ul major este inca pe directia trendului descrescator inceput in urma cu 1 an, pretul fiind la minimele din Noiembrie 2020, si sub media mobila de 200 de saptamani, un important indicator de trend.
In saptamana recent incheiata am vazut o revenire a corelarii intre miscarea BTC si evolutia burselor internationale, corelare ce va fi in continuare in focus, atat timp cat nu vom avea noutati negative majore dinspre efectele falimentului FTX.
Sentimentul general din piata crypto se afla inca la niveluri de avarie, astfel incat o revenire convinsa a pietei este dificil de anticipat pentru perioada urmatoare.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

ETH a trecut printr-o saptamana de usoara revenire, dupa scaderile care au dus ETHER-ul de la 1.600 USD, pana in zona de 1.200 USD.
In ultimele zile pretul a oscilat intre 1.100 - 1.250 USD, pe fondul unei stari de piata relativ stabile, fara stiri sau noutati care sa induca volatilitate majora.
In continuare, tokenul retelei Ethereum se tranzactioneaza peste minimul atins in luna Mai, insa, daca vom avea parte de evenimente care sa miste piata din nou pe traiectorie negativa, putem re-testa zona de 1.000 - 900 USD.
Analiza tehnica ne arata o zona neutra de tranzactionare, cu pretul osciland in jurul mediei mobile de 200 saptamani, dar fara un set-up clar pentru perioada urmatoare.
Pe acest final de an este posibil ca principalul driver al evolutiei crypto-activelor sa fie miscarea din pietele financiare internationale, astfel incat, daca sentimentul pozitiv recent va continua si in luna Decembrie, nu este exclus sa vedem cumparari pe ETH, iar pretul sa revina la 1.600 USD.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

eGold a revenit catre nivelul de 44 USD, dupa ce pretul a respins in sus din minimul recent de la 39-40 USD.
In ultima saptamana, in ton cu piata, tokenul retelei romanesti MultiversX (Elrond) a avut parte de o crestere usoara, pe fondul imbunatatirii, chiar si temporare, a sentimentului general de pe pietele financiare.
Pretul EGLD se situeaza in apropierea minimului anului 2021, care a fost atins in luna Iunie, la 38 USD, iar de aici, daca vom asista la continuarea starii recente pozitive, putem vedea un rebound catre zona de mijloc a intervalului in care EGLD s-a miscat in ultimele 6 luni, catre 60 USD.
Este foarte important sa ramanem cu EGLD-ul peste zona de 38 USD, o spargere clara in jos a acestui suport putand genera o serie de scaderi importante.
Finalul de an poate fi unul relativ stabil si pe eGold, daca nu vom mai avea parte de evenimente neprevazute care sa zdruncine din nou piata Β crypto, asa cum s-a intamplat cu recentul faliment FTX.
Evolutia pretului eGold va fi, asa cum ne-am obisnuit in ultimii 2 ani, corelata cu directia generala a pietei, in aceasta perioada caracteristicile tehnice ale fiecarui proiect crypto in parte avand o influenta relativ minora in cadrul stabilirii unui trend major pe respectivul asset digital.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

Cresteri/scaderi importante din top 100 - ultimele 7 zile


Cresteri
CELO +44%
DOGE +25%
LTC +24%
LINK +17%
DASH +16%
Scaderi
CHZ -26%
ALGO -14%
AR -7%
LUNC -6%
NEAR -6%

Limitarea raspunderii

Prezentul raport emis de Tradesilvania are un caracter pur informativ si nu este realizat in scopul utilizarii ca instrument in procesul de luare a deciziilor de investitii in crypto-active. Orice persoana care intelege sa foloseasca prezentul raport in procesul de luare a deciziilor de investitii, Β isi asuma in mod expres toate riscurile aferente, Tradesilvania SRL neavand nicio obligatie legala sau de orice alta natura fata de persoana in discutie, ce ar deriva din publicarea acestui raport public.

Informatiile care stau la baza prezentului raport au fost obtinute din surse publice, considerate, in limita datelor disponibile publice, relevante si de incredere.

Valoarea activelor digitale la care se face referire in prezentul raport fluctueaza in timp, iar performanta trecuta nu constituie un indicator pentru performanta viitoare.

Reproducerea totala sau partiala a acestui raport este permisa doar prin mentionarea sursei.