Ce sunt Circle și CENTRE? Introducere în USD Coin

Ce este USD Coin?

USD Coin (USDC) este o criptomonedă open-source de tip stablecoin, cu o valoare legată de cea a dolarului american. USD Coin a fost lansat în 2018 și este susținut de către CENTRE Consortium, un parteneriat între Circle și Coinbase, două branduri de criptomonede bine finanțate și foarte cunoscute.

Moneda are rolul de a stabiliza prețurile variabile ale criptomonedelor și de a concura cu Tether (USDT), un stablecoin rival, implicat în diferite controverse.

Deși Bitcoin a fost lansat cu promisiunea de a înlătura nevoia utilizării băncilor, a devenit clar că tokenul a experimentat fragilitate și instabilitate în preț. Criticii din sfera crypto evidențiază că Bitcoin și alte criptomonede, nu sunt garantate de nimic tangibil, astfel că a apărut o nouă clasă de stablecoins, care să înfrunte problema.

Ca și alte stablecoins, USDC are o valoare raportată algoritmic la valoarea dolarului american, așadar este „stabil” în relație cu această valută. Echipa pentru dezvoltare lucrează de asemenea la extinderea interoperabilității cu alte rețele blockchain, dar reglementările guvernamentale cu privire la stablecoins, și rezervele necesare pentru garantarea lor, fac ca acestea să fie dificil de administrat. Spre exemplu, Tether nu a luat nicio atitudine atunci când legăturile sale netransparente cu exchange-ul crypto Bitfinex au condus la speculații privitoare la implicarea sa în unul din cele mai mari scandaluri din istoria industriei.

Inițial, Circle a lansat USDC pentru a înlătura temerile, iar Coinbase i s-a alăturat pentru a oferi o nouă șansă conceptului. Aceștia consideră că centralizarea guvernanței stablecoin-ului și monitorizarea reprezintă elementele cheie în respectarea reglementărilor.

Deși raportat la dolar, valoarea USDC fluctuează între 0.97$ și 1.11 $, iar ce este de remarcat față de USDT este faptul că variația tinde să fie una în plus față de dolar. USDC este momentan un token ERC-20 în rețeaua blockchain Ethereum. Token-ul nu poate fi minat, dar, în schimb este creat printr-un sistem Proof-of-Reserves (PoR), în care rezervele de dolari sunt depozitate în instituții reglementate financiar, și sunt auditate de către Grant Thornton LLC., una dintre cele mai mari firme de contabilitate din lume.

Atât instituțiile cât și persoanele fizice pot crea conturi de depozitare, pentru crearea de USDC. Acesta este acceptat în cadrul unei varietăți de exchange-uri de criptomonede, inclusiv Coinbase, Binance și Poloniex (un alt produs al Circle). Perechile de tranzacționare includ USDT, BTC, ETH, ZEC, LTC, BAT, etc. USDC, în valoare de peste 150 milioane $ sunt tranzacționați zilnic.

USDC poate fi depozitat în portofele electronice Coinbase sau Circle. Este susținut de asemenea și de către Freewallet, CoolWallet S și orice alt portofel hardware și software terț, ce acceptă tokeni ERC-20, precum Trust Wallet și Atomic Wallet.

Deși Circle și Coinbase sunt fondatorii, respectiv imaginea CENTRE și USDC, consorțiul este deschis și altor membri.

Transparența afectează multe proiecte crypto: respectarea cerințelor la nivel global nu este ușoară, dar cerințele Know-Your-Customer (KYC) și cele privind combaterea spălării de bani sunt destul de asemănătoare în cadrul instituțiilor financiare din toată lumea. De aceea echipa este concentrată pe conformitate, acționând cu multă precauție asupra problemelor comerciale ale token-ului.

Atât Circle cât și Coinbase sporesc capacitățile USDC ca monedă și rețea blockchain dual-layer, urmărind interoperabilitatea cu alte blockchain-uri. Circle a integrat USDC în linia sa de produse, ce include și platforma de tranzacționare Poloniex, Circle Pay, Circle Invest și SeedInvest.

Între timp Coinbase își lărgește amprenta la nivel global, deschizându-și piața crypto în peste 100 de țări, dintre care 85 acceptă USDC. Totodată Coinbase folosește stablecoin-ul USDC (împreună cu XRP) pentru a permite transferurile internaționale de monede, cu zero taxe.

Stablecoins reprezintă un subiect important în cadrul criptomonedelor și fie că le iubim sau un, vor exista pentru o lungă perioadă de timp, USDC fiind unul din candidații puternici, de top.  (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.