Non Fungible Tokens (NFT) și modul de funcționare al acestora
Criptografia este tehnica utilizată pentru protejarea confidențialității unui mesaj, transformându-l sub o formă ce poate fi înțeleasă numai de către destinatarii vizați. Oricine altcineva va vedea mesajul ca pe o secvență indescifrabilă de caractere aleatorii. Manipularea acestui mesaj este permisă printr-o pereche de chei, publice și private.
Proprietățile matematice speciale ale acestor două chei crypto sunt utilizate pentru a furniza confidențialitate și integritate. Acestea joacă rol de semnături digitale și sunt în general utilizate în blockchain, pentru a permite atât autentificarea cât și anonimitatea tranzacțiilor.
Blockchain este o tehnologie esențială pentru crearea de NFT-uri. Aceasta utilizează criptografia pentru a lega blocuri într-o listă de registre. Fiecare bloc este prins într-un hash criptografic, sau un șir de caractere care identifică un set de date într-un mod unic, la blocul anterior.
Pentru a fi parte dintr-o tranzacție bazată pe blockchain, fiecare utilizator trebuie să creeze o pereche de chei: una privată și una publică, iar acest design face aproape imposibilă modificarea datelor tranzacției, care au fost stocate în blockchain.
Deși blockchain a fost inițial conceput pentru sprijinul activelor fungibile, precum Bitcoin și a altor criptomonede, acesta a evoluat în așa manieră încât să permită utilizatorilor să creeze un tip special de activ, unul care este nefungibil, ceea ce înseamnă că este unic.
Rețeaua blockchain Ethereum este baza pentru majoritatea NFT-urilor, datorită faptului că suportă tokenii standard ERC-721, ceea ce permite creatorilor de NFT să obțină informații relevante pentru artefactele lor digitale și să le stocheze ca tokeni, în blockchain.
NFT-urile sunt tokeni individuali, cu informații suplimentare stocate în ei. Acea informație suplimentară este partea importantă, deoarece le permite să ia formă de artă, muzică, videoclipuri, etc., sub formă de JPG-uri, MP3-uri, GIF-uri, etc. Deoarece dețin valoare, aceștia pot fi achiziționați și vânduți la fel ca orice altă formă de artă și asemenea artei fizice, valoarea acestora este în general stabilită de cererea și oferta de pe piață.
NFT-urile sunt tokeni crypto unici, care sunt administrați într-o rețea blockchain. Blockchain-ul acționează ca un ledger descentralizat, care monitorizează proprietatea și istoricul tranzacțiilor fiecărui NFT, care este codat astfel încât să dețină un ID unic și alte metadate pe care niciun alt token nu le poate replica. Acest proces conferă NFT-urilor atributele de originalitate și raritate, care le face atât de atractive, atunci când sunt cuplate cu mediul digital.
NFT-urile sunt codate cu un software (denumit smart contracts), care guvernează aspecte precum verificarea proprietății și gestionarea transferabilității. Ca orice altă aplicație software, NFT-urile pot fi programate mai departe de bazele proprietății și transferabilității, astfel încât să includă de asemenea, și o varietate de alte aplicații și funcții, inclusiv cele ce leagă NFT-urile de alte active digitale. Spre exemplu, un smart contract ar putea fi scris astfel încât să aloce în mod automat o porțiune din sumele plătite pentru orice vânzare ulterioară de NFT-uri, către proprietarul inițial, oferindu-i acestuia abilitatea de a realiza profituri pe piețele secundare.
Așadar, atunci când cineva creează un NFT, acesta scrie codul care stă la baza smart contract, care guvernează calitățile NFT-ului, care sunt adăugate apoi blockchain-ului relevant, unde este gestionat NFT-ul.
Atunci când plătiți pentru un NFT, ceea ce primiți în schimb este dreptul de a transfera tokenul în portofelul dvs. digital. Tokenul dovedește că, copia dvs. a unui fișier digital este originală, precum deținerea unui tablou și, precum orice operă de artă poate fi copiată și distribuită, la fel și în cazul NFT-urilor, oricine poate deține o copie digitală a NFT-ului dvs. original.
Cheia dvs. crypto privată este cea care face dovada proprietății originalului. Conținutul cheii crypto publice a creatorului servește drept certificat de autenticitate pentru acel artefact digital, în particular. Perechea dintre cheia publică a creatorului și cea privată a proprietarului este în principiu ceea ce determină valoarea oricărui token NFT.
Este foarte probabil ca piața NFT să continue să se dezvolte, întrucât orice fragment de informație digitală poate fi „minted” cu ușurință într-un NFT, o modalitate foarte eficientă de gestionare și securizare a activelor digitale.
Exploreaza piata de NFT-uri prin criptomonedele din platforma Tradesilvania!
Deschide-ți cont și începe să investești sau tranzactionezi chiar astăzi