Știri Bitcoin - Hackeri Nord Coreeni vor lansa o campanie globală de phishing - Grupare ransomware scoate la licitație date ale sistemului medical SUA, contra Bitcoin - O escrocherie Bitcoin lovește Canada – 23-07-2020

Hackeri Nord-Coreeni vor lansa o campanie globală de phishing

Un studiu efectuat de compania de Securitate cibernetică Cyfirma, a lansat un avertisment cu privire la campania masivă de phishing ce va fi inițiată de către grupul nord-coreean de hackeri, Lazarus. Campania va avea ca țintă șase națiuni și peste 5 milioane de companii și persoane fizice.

Potrivit raportului, Lazarus va supune țări precum Singapore, Japonia, India, Marea Britanie, Coreea de Sud și SUA, la o campanie masivă de phishing. Conform surselor, hackerii vor încerca să profite de persoanele ce primesc plăți stabilite de mai multe țări, în încercarea de a atenua criza creată de COVID-19.

Lazarus pare să imite conturi guvernamentale, folosind adrese false de e-mail. Hackerii cer beneficiarilor să viziteze site-uri frauduloase, care cer bani și totodată le salvează datele personale. În trecut, hackerii din Coreea de Nord au preferat să fie plătiți în criptomonede.

Compania de securitate cibernetică precizează faptul că încă nu au găsit URL-uri pentru site-urile de phising, dar se așteaptă ca această informație să fie disponibilă curând. Totodată aceștia mai declară că țările vizate de această campanie de phishing au fost deja avertizate.

Liderul nord-coreean Kim Jong-un i-a încurajat de curând pe cei din gruparea Lazarus să fure criptomonede precum Bicoin (BTC), folosind escrocherii de tipul phishing. (Sursa EN)

Grupare ransomware scoate la licitație date ale sistemului medical SUA, contra Bitcoin

Sistemul sanitar Crozer-Keystone a suferit recent un atac de tip ransomware din partea grupării NetWalker. Gruparea de hackeri a scos la licitație datele furate din sistem, prin intermediul site-ului său pe darknet și a amenințat că va face publice informațiile dacă acestea nu vor fi cumpărate în cadrul licitației. Aceștia pretind că Crozer-Keystone Health System nu au plătit răscumpărarea cerută, în Bitcoin. Crozer-Keystone este un sistem medical format din patru spitale, cu locația în Delaware County, Pennsylvania, care deservește Delaware County, N Delaware și părți din V New Jersey.

„După identificarea rapidă a atacului malware, echipa IT a Crozer-Keystone a acționat imediat, și a început remedierea sistemelor afectate. Odată intruziunea izolată, am lăsat anumite sisteme în modul offline, pentru prevenirea riscurilor suplimentare. Am finalizat această activitate împreună cu profesioniști în securitate cibernetică din sistemul nostru medical, și efectuăm o investigație completă a problemei, în acest moment.” (Sursa EN)

O escrocherie Bitcoin loveste Canada

O nouă escrocherie Bitcoin (BTC) vizează în prezent rezidenții din Winnipeg, Canada. Proprietarul unui magazin alimentar local a avertizat asupra faptului că mulți dintre clienții săi au căzut pradă escrocheriei. Acesta a plasat un semn pe automatul Bitcoin din magazin, cerând oamenilor să fie precauți cu privire la înșelătorii prin intermediul telefonului, din partea unor persoane care cer investiții false cu Bitcoin.

O angajată a magazinului a vorbit despre o femeie ce a fost profund afectată de înșelătorie: „Ieri o mamă a venit aici plângând și a spus că și-a dat toate economiile. A fost dureros că a căzut pradă unei asemenea escrocherii; a fost trist, iar tot ce putea femeia să spună era „am copii”. A fost oribil.”  (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant cu plata cu card Visa și Mastercard.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.