Știri blockchain - China implementează blockchain pentru reformarea tribunalelor - Adunarea Națională a Coreei de Sud va discuta transparența tranzacțiilor cripto - Date personale divulgate în cadrul e-vote-ului blockchain din Rusia – 14-08-2020

China implementează blockchain pentru reformarea tribunalelor

Tribunalele din Shanghai utilizează tehnologia blockchain pentru a înregistra audierile, ca parte a unui proiect pilot pentru reformarea tribunalelor. Participanții la o conferință recentă, cu privire la reformarea tribunalelor din Shanghai au luat la cunoștință că tribunalul din districtul Minhang a utilizat tehnologia blockchain pentru a înregistra o dispută cu privire la un transfer de acțiuni. Raportul a precizat că:

„Tabelul metadata, ce înregistrează numele fișierului, mărimea acestuia, momentul generării sale și alte informații referitoare la materialele scrise și dosarele tribunalului au fost generate instantaneu […] Conversia audio-vizuală a fișierului, tabelul metadata confirmat de semnăturile părților și alte materiale, au fost prezentate în totalitate în cadrul „fișierului electronic” al cazului.” (Sursa EN)

Adunarea Națională a Coreei de Sud va discuta transparența tranzacțiilor cripto

Adunarea Națională a Coreei de Sud a ținut o prelegere intitulată „Cum să stimulăm transparența în cadrul tranzacțiilor cu criptomonede”. Seminarul a avut ca subiect de discuție prevenirea spălării de bani și crearea unui sistem care să supravegheze tranzacțiile cripto.

Inițiativa a fost condusă de congressman-ul partidului democrat, Lee Soo-jin. Un articol de lege special – deja aprobat în sesiunea plenară a Adunării Naționale – urmărește introducerea unui sistem de raportare a activelor digitale, ce include identificarea clienților și stabilirea obligațiilor cu privire la prevenirea spălării de bani.

„Blockchain este sursa economiei digitale, iar transparența este esențială, dar din moment ce criptomonedele sunt folosite în scop infracțional, încep să se formeze imagini negative asupra acestora. Trebuie să prevenim spălarea de bani prin cooperare tehnică cu agențiile anchetatoare.”

În iunie, Agenția pentru Securitate pe Internet a anunțat că dorește dezvoltarea unui software bazat pe AI, pentru a urmări tranzacțiile cu criptomonede de pe dark web, ca răspuns la cazul Telegram Nth Room. (Sursa EN)

Date personale divulgate în cadrul e-vote-ului blockchain din Rusia

Datele personale a peste un milion de cetățeni ruși au fost divulgate; acestea aparțin unora dintre cetățenii care au participat la recentul e-vote bazat pe blockchain pentru modificări aduse Constituției.

Conform unei investigații publicate de agenția rusească de presă Meduza, o arhivă intitulată „degvoter.zip”, a fost făcută publică pentru descărcare, timp de cel puțin câteva ore, prin intermediul unui site guvernamental. De atunci, fișierul a fost distribuit pe diverse grupuri și canale Telegram. Arhiva era protejată cu o parolă, dar conform publicației, aceasta putea fi ușor spartă.

Împreună cu arhiva, mai era și o bază de date neprotejată cu parolă, denumită „db.sqlite”, ce conținea numere de pașaport a peste un milion de votanți din Moscova și Nizhniy Novgorod – două orașe din Rusia unde rezidenții au putut vota online. Sistemul ce a permis votarea online a fost bazat pe platforma blockchain Exonum, dezvoltată de Bitfury.

Deși datele au fost criptate cu algoritmul SHA256, acestea au putut fi decodate „foarte simplu”, folosind un software gratuit.

Ministerul Dezvoltării Digitale, Comunicațiilor și Mass Mediei a comentat spunând că exclude „orice posibilitate a unei scurgeri de date”, din moment ce parolele au fost distribuite prin „canale de date securizate” și doar către personal autorizat. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.