Știri blockchain & cripto - Rețeaua BitTorrent a Tron ajunge la 2 miliarde de descărcări - Un nou proiect de lege german propune digitalizarea valorilor mobiliare cu blockchain - Ripple țintește să devină Amazonul lumii criptomonedelor – 30-09-2020
Rețeaua BitTorrent a Tron ajunge la 2 miliarde de descărcări
Serviciul de partajare de fișiere peer-to-peer, BitTorrent și fratele său mai mic, uTorrent, au fost până în prezent descărcate de mai mult de 2 miliarde de ori, pe diferite platforme. Anul trecut, rețeaua a reprezentat 3% din totalul de trafic downstream și 28% din totalul de trafic upstream, pe internet.
Compania atribuie cifrele, „îndelungatei popularități a clasicilor clienți de torente pentru desktop.” Versiunea Android a serviciului, în Google Play Store este catalogată ca „cel mai popular downloader de torente.”
În cadrul anunțului, Sun a sugerat că BitTorrent va lansa în curând noi produse:
„Suntem nerăbdători să ne îndeplinim misiunea de a îmbunătăți protocolul și de a introduce noi cazuri de utilizare, precum stocarea descentralizată a fișierelor și produsele de streaming live.”
Achiziționat de fundația Tron, a lui Justin Sun, în iulie 2018 pentru presupusa sumă de 140 milioane $, serviciul a avut 170 milioane de utilizatori. La începutul anului 2019 acesta a lansat propriul token, Bittorrent (BTT), pentru a stimula utilizatorii să păstreze fișierele în rețea, ceea ce ar crește per total vitezele de download, deoarece ar exista mai multe copii disponibile ale aceluiași fișier. (Sursa EN)
Un nou proiect de lege german propune digitalizarea valorilor mobiliare cu blockchain
Autoritățile federale pentru reglementare, caută să modernizeze valorile mobiliare naționale, cu ajutorul tehnologiei blockchain.
Ministerul Federal al Finanțelor (BMF) și Ministerul Federal al Justiției și Protecției Consumatorului (BMJV), din Germania, au introdus un proiect de lege, ce privește valorile mobiliare digitale bazate pe blockchain.
În declarația oficială, autoritățile au subliniat faptul că adoptarea valorilor mobiliare digitale reprezintă un aspect central al strategiei blockchain a guvernului federal.
Conform actualei legislații din Germania, instrumentele financiare clasificate ca valori mobiliare trebuie să fie garantate printr-un document. Tehnologia blockchain ar contribui astfel la garantarea lichidităților și a conformității, prin furnizarea unui înlocuitor pentru certificatul de hârtie.
Conform autorităților, proiectul de lege propus îmbunătățește de asemenea claritatea reglementărilor, menționând că Autoritatea Federală de Supraveghere Financiară va acționa ca principal reglementator în domeniul e-stocks bazate pe blockchain.
Cunoscută și ca BaFin, agenția va fi responsabilă cu monitorizarea emiterii de valori mobiliare digitale și cu întreținerea ledgerelor, în conformitate cu legea bancară germană. (Sursa EN)
Ripple țintește să devină Amazonul lumii criptomonedelor
Mult dezbătuta companie blockchain, Ripple plănuiește acum să își extindă cazurile de utilizare, cu mult peste faptul de a simplifica plățile transfrontaliere, în parteneriat cu băncile naționale și internaționale.
Ripple și-a concentrat eforturile exclusiv pe plățile transfrontaliere în ultimii cinci ani de zile, atunci când Brad Garlinhouse s-a alăturat companiei ca director executiv.
În ciuda succesului fără precedent de care s-a bucurat, ca furnizor de soluții software pentru entități financiare, Ripple a realizat aparent că valorile principale ale companiei își au încă baza în criptomoneda asociată, XRP și în rețeaua blockchain Ripple.
În timp ce compania a lucrat majoritar cu bănci și a finanțat în mod direct milioane, către startup-uri blockchain și cripto, face acum un pas înapoi și își revizuiește strategia de dezvoltare.
Conform unui raport al Financial Times, Ethan Bear, omul din spatele eforturilor de programare ale Ripple a declarat că vor trece de la „a scrie cecuri, la a scrie linii de cod”, ceea ce implică faptul că firma plănuiește să promoveze crearea de noi aplicații în cadrul rețelei Ripple.
„Amazon a început ca vânzător de cărți și a vândut exclusiv cărți. Se întâmplă că noi am început cu plăți. Doi ani de acum înainte, veți constata că Ripple este pentru plăți, ceea ce Amazon era pentru cărți.” (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant cu plata cu card Visa și Mastercard.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.