Stiri Blockchain si cripto - Olanda ia în calcul pedepsirea fraudelor în tranzacțiile cu criptomonede, Guvernatorul Băncii Canadei declară că studiază dacă este oportună emiterea unei monede digitale - 14-12-2019

Stiri Blockchain si cripto - Olanda ia în calcul pedepsirea fraudelor în tranzacțiile cu criptomonede, Guvernatorul Băncii Canadei declară că studiază dacă este oportună emiterea unei monede digitale - 14-12-2019

Olanda ia în calcul pedepsirea fraudelor în tranzacțiile cu criptomonede, cu până la 6 ani la închisoare

Olanda face pași hotărâți în direcția prevenirii fraudelor cu criptomonede. Astfel, autoritățile olandeze încearcă să fie cu un pas înaintea celor ce iau în calcul să comită infracțiuni în privința tranzacțiilor cu criptomonede, profitând de insuficiența legislației în materie.

Noul pachet legislativ propus de către Ministerul Justiției și Securității din Olanda are ca scop alinierea sancțiunilor pentru fraudă prin utilizarea acestor noi metode de plată cu cele pentru infracțiunile care implică plăți mai tradiționale, cum ar fi cardurile de credit.

Infracțiunea cu cardul are prevăzută deja un termen maxim de șase ani de închisoare, în timp ce pedeapsa este în prezent de la unu la patru ani pentru aplicații și cripto, se aratăîntr-un articol publicat de NL Times.

În afară de aplicațiile de criptomonede și de plăți, raportul enumeră și aplicații de partajare a facturilor, precum Tikkie, ca fiind supuse analizei, în prezent toate aceste măsuri aflându-se pe biroul Ministrului Justiției, Ferdinand Grapperhaus. Legislația se bazează pe Directiva anti-spălare de bani a UE, potrivit unui alt raport al NOS. Ministruș Grapperhaus a precizat că frauda prin aceste metode de plăți mai noi este tot mai des întâlnită și poate viza un număr mare de oameni. Ministrul a declarat că speră că sancțiunile mai dure ar acționa ca un element de descurajare.

Noul regim de pedeapsă se va aplica, de asemenea, pentru infracțiuni precum falsificarea datelor de plată, deținerea sau vânzarea de date falsificate, falsuri cu carduri de credit și scheme de phishing,  a titrat  NL Times. (Sursa EN)

Guvernatorul Băncii Canadei declară că banca studiază dacă este oportună emiterea unei monede digitale

Guvernatorul Băncii Canadei a spus că banca centrală examinează dacă are sens să emită versiuni digitale ale biletelor bancare.

Canada este un stat ai cărui oficiali au studiat de mult timp perspectiva utilizării monedelor digitale existând zvonuri destul de credibile că au existat astfel de inițiative în această țară.

Unele surse de știri au raportat deja o serie de probleme legate, în special de confidențialitate, dar oficialii declară că motivul din spatele acestei atitudini de interes față de criptomonede este de a crea o alternativă sigură la ceea ce există în acest moment.

Oficialii au recunoscut că vor colecta informații despre cum sunt cheltuiți banii, iar guvernatorul în persoană a fost auzit declarând că „trebuie să inovăm pentru a rămâne în cadrul competiției”.

Analiștii estimează că eforturile grupului de lucru care studiază moneda digitală vor merge în direcția găsirii de soluții viabile la cererea de folosire a criptomonedelor, la care Banca Centrală a Canadei trebuie să răspundă.

(Sursa EN)


Echipa Tradesilvania


Poti evita capcanele tranzactiilor cu criptomonede si Bitcoin pe exchange-ul Tradesilvania.
Pastreaza criptomonedere in siguranta cu un Ledger Nano S  de la magazinul Tradesilvania.