Știri crypto & Bitcoin - Cypherpunk Holdings devine al 9-lea cel mai mare deținător de Bitcoin - CEO-ul Horizen spune că Bitcoin este perturbator, cu cicluri de piață haotice – 18-02-2021
Cypherpunk Holdings devine al 9-lea cel mai mare deținător de Bitcoin
Cypherpunk Holdings (CSE:HODL), o companie canadiană de investiții, axată pe confidențialitate și-a mărit participația în Bitcoin (BTC).
Compania a dezvăluit că a adăugat 72 979 BTC la rezerva sa, începând cu 30 iunie, 2020.
Cypherpunk a finanțat achiziția prin lichidarea deținerilor sale de Monero (XMR) și Ethereum (ETH). Cu această achiziție, Cypherpunk deține acum 276.479 BTC în rezervele sale, ceea ce o face al nouălea cel mai mare deținător public, de Bitcoin.
Cypherpunk Holdings, care tranzacționează la Bursa de Valori Mobiliare canadiană deține nenumărate afaceri axate pe confidențialitate, inclusiv Wasabi Wallet și Samourai Wallet. Compania investește de asemenea în Hydro66, o platformă de infrastructură cloud și în protocolul smart contract, Chia Network.
Compania este condusă de către Antanas Guoga, sau Tony G., un om de afaceri lituanian, politician și fost jucător profesionist de poker. Acum acesta deține funcția de membru ales al Seimas, ramura legislativă a guvernului lituanian. Anterior, acesta a deținut funcția de membru al Parlamentului European, pentru Lituania.
Se pare că din ce în ce mai multe companii publice își convertesc deținerile de numerar, în Bitcoin, ca formă de depozit de valoare mai potrivită. MicroStrategy, care și-a transformat majoritatea banilor cash, în Bitcoin reprezintă cel mai cunoscut exemplu al acestui trend. Galaxy Digital este al doilea cel mai mare deținător public, de Bitcoin, cu 16 402 BTC, urmat de Square, cu 4709 BTC. (Sursa EN)
CEO-ul Horizen spune că Bitcoin este perturbator, cu cicluri de piață haotice
Lansat cu aproape 12 ani în urmă, Bitcoin (BTC) este cunoscut pentru ciclurile sale de piață, adesea volatile. Deși unii consideră că poziția Bitcoin, ca depozit de valoare este ceea ce dă consecvență acestor cicluri, Rob Viglione, co-fondator și CEO al Horizen nu este de acord.
„Singurul lucru consecvent în ceea ce privește Bitcoin și piețele crypto este un mare grad de nesiguranță,” a declarat Viglione. „Suntem martori în timp real la nașterea unei industrii, la nașterea unui nou sistem monetar și la nașterea unei noi economii peer-to-peer; crearea unei noi lumi este o afacere complicată.”
Bitcoin este descentralizat, nu are granițe și nu este legat de nici un guvern. Posesorii pot primi și trimite moneda rapid, putând de asemenea să facă aceasta sub un pseudonim. De asemenea, Bitcoin dispune de o rezervă maximă finită, care este listată public. În baza codului său, moneda descrește automat suma de BTC nou introduși în ecosistem, odată la patru ani, până când rezerva se termină și toți BTC sunt puși în circulație.
PlanB a creat un model stock-to-flow, proiectând viitoarele prețuri pentru Bitcoin, bazate pe aceste evenimente de halving. Un asemenea mod de gândire lasă loc pentru un posibil nivel de consecvență, în ceea ce privește ciclurile de piață ale Bitcoin, cel puțin ca logică. Cu toate acestea, componenta umană a ecuației este cea care agită apele, creând incertitudine, conform lui Viglione.
„Desigur că rezerva de Bitcoin este stabilită în întregime, încă de la geneza sa și toată lumea știe cu mare certitudine, exact câți BTC există astăzi și cât de mulți vor exista mâine, dar latura de cerere este complet incertă. Incertitudinea va descrește în mod natural, odată cu adoptarea în masă și cu utilitatea monedei în lumea reală, dar cu siguranță este interesant să fii parte din această industrie, în fază incipientă.”
CEO-ul și fondatorul MyEtherWallet, Kosala Hemachandra, nu vede nici el consecvență în cadrul ciclurilor de piață ale Bitcoin. „Noi oamenii tindem să vedem tipare, mai ales în lumea tranzacțiilor. Acestea fiind spuse este întotdeauna rezonabil să presupunem că va exista o creștere de preț, mai ales dacă scade rezerva de monede. Aceasta se datorează faptului că cererea pentru acest activ rămâne aceeași, în timp ce rezerva activului se înjumătățește.” (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant cu plata cu card Visa și Mastercard.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.