Știri crypto & Bitcoin - Exchange-ul crypto KuCoin reia depozitele și retragerile crypto - Banca Centrală din Kârgâzstan suspendă rețeaua SWIFT pentru împiedicarea fluxului de capital – 17-11-2020

Exchange-ul crypto KuCoin reia depozitele și retragerile crypto

Exchange-ul de criptomonede, KuCoin își restabilește parțial depozitele și retragerile crypto, în urma unui atac de proporții.

După cum KuCoin a anunțat oficial pe 7 octombrie, platforma a finalizat upgrade-ul de securitate la portofele electronice pentru criptomonede importante, precum Bitcoin (BTC), Ether (ETH) și Tether (USDT).

În urma upgrade-ului, KuCoin și-a reluat serviciile de depozitare și retragere pentru BTC, ETH și USDT, bazat pe ERC-20. Conform anunțului, USDT care rulează în alte blockchains, precum EOS, Tron și Omni nu este momentan disponibil pentru retrageri. KuCoin a declarat că:

„KuCoin restabilește gradual serviciile de depozitare și retragere pentru toți tokenii, iar serviciul integral pentru USDT va fi restabilit curând, de asemenea.”

KuCoin a subliniat faptul că BTC, ETH și USDT au generat noi adrese de depozitare. În timp ce vechile adrese sunt încă disponibile, exchange-ul a recomandat utilizatorilor să-și actualizeze adresele de depozitare.

Un purtător de cuvânt al KuCoin a declarat că platforma a restabilit momentan accesul pentru 65 de active digitale, dintr-un total de 230 de active tranzacționabile. Exchange-ul încă se află în procesul de gestionare a rambursării fondurilor sustrase. „Încă discutăm cu toate proiectele afectate, pentru a veni cu cea mai bună soluție pentru toate cele trei părți implicate – posesorii de tokeni, proiectul și utilizatorii KuCoin.”

Restabilirea parțială a retragerilor crypto vine la aproximativ 10 zile după ce exchange-ul a suferit un puternic atac cibernetic. Deși exchange-ul a estimat inițial pierderile la aproximativ 150 milioane de $, compania de analiză crypto, Chainalysis a estimat pierderile la 275 milioane $. (Sursa EN)

Banca Centrală din Kârgâzstan suspendă rețeaua SWIFT pentru împiedicarea fluxului de capital

Banca Centrală din Kârgâzstan a întrerupt tranzacțiile transfrontaliere în rețeaua financiară SWIFT, pe fondul tulburărilor la scară largă, ce privesc alegerile parlamentare din țară.

Aida Karabaeva, reprezentantă a Băncii Naționale din Republica Kârgâză a anunțat suspendarea temporară a SWIFT în Kârgâzstan, în cadrul unei declarații făcute pe 7 octombrie.

Conform acesteia, banca a decis suspendarea tranzacțiilor SWIFT, pentru a împiedica fluxul de capital din țară și pentru a asigura securitatea activelor. Aceasta a mai declarat că banca intenționează să reia tranzacțiile SWIFT în măsura în care situația din țară se stabilizează:

„Măsurile luate sunt necesare pentru asigurarea securității sistemului și pentru siguranța activelor. Banca Națională monitorizează situația, iar pe măsură ce se stabilizează, sistemul bancar își va relua activitățile în mod normal.”

Declarația lui Karabaeva este coroborată cu recomandarea făcută de către Banca Centrală a Kârgâzstanului, către instituțiile financiare naționale, de a-și suspenda temporar activitatea, din cauza situației politice complicate. Pe 7 octombrie, Banca Națională a Republicii Kârgâze a emis o declarație oficială, prin care cerea băncilor comerciale și creditorilor din Kârgâzstan să suspende operațiunile:

„Pentru a asigura siguranța sectorului financiar și a celui bancar din țară, și pentru a conserva activele instituțiilor de creditare financiară, Banca Națională a Republicii Kârgâzstan recomandă ca băncile comerciale și instituțiile de creditare non-bancare să-și suspende activitatea pe 7 octombrie și să intensifice măsurile de securitate, până când situația politică din interiorul țării va deveni stabilă.”

Aceste măsuri au fost luate pe fondul unor proteste violente ce au izbucnit pe 5 octombrie, în urma alegerilor parlamentare din Kârgâzstan, care au fost percepute de către protestatari ca abuzive. În urma protestelor, autoritățile electorale naționale au anulat rezultatele alegerilor, pe 6 octombrie.

Kârgâzstanul este doar un alt exemplu de imperfecțiuni în ceea ce privește sistemul bancar tradițional, în comparație cu industria crypto. Prin contrast cu băncile tradiționale, criptomonede importante precum Bitcoin (BTC) nu au o entitate centrală care să decidă soarta fondurilor utilizatorilor. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.