Știri crypto & Bitcoin - Marathon și Riot se luptă pentru titlul de cel mai mare Bitcoin miner din SUA - Neo-bancă spaniolă lansează card de debit, în colaborare cu Paxful – 09-12-2020
Marathon și Riot se luptă pentru titlul de cel mai mare Bitcoin miner din SUA
Compania de minare de criptomonede, Marathon Patent Group, din Nevada a anunțat achiziționarea a 10 000 de Antminer S-19 Pro ASIC ca parte a planului său de a deveni cea mai mare companie de minare din America de Nord.
Compania cotată la bursă a anunțat achiziția pe 26 octombrie, dezvăluindu-și planurile de a avea un hash rate operațional de 2.56 exahash/s (EH/s), în iulie 2021 – echivalentul a 1.9% din întreaga putere de hash a rețelei Bitcoin.
Compania a mai comandat anterior 10 500 de S19 Pro, pentru a-și consolida operarea celor 2 560 de unități existente.
Cu excepția a 500 de miners ce trebuie să ajungă în noiembrie acest an, celelalte vor fi livrate de-a lungul primei jumătăți a anului 2021 – cu 4 000 de unități programate să ajungă în ianuarie, 6300 în februarie, 4800 în martie, și după aceea, 1 800 în aprilie, mai, respectiv iunie.
Cursa pare a fi pentru titlul de cel mai mare miner Bitcoin din America de Nord, Riot Blockchain anunțând și ea achiziționarea a 2 500 S19 Pro mai devreme luna aceasta, care vor fi trimise în decembrie.
Până la anunțul companiei Marathon, Riot Blockchain urmărea să devină miner-ul de top al regiunii, cu un target de hashrate de 2.3 EH/s până în iunie 2021, în urma achiziționării a 18 640 S19 anul acesta.
În timp ce hash rate-ul operațional al Riot, de 519 pentahash/s (PH/s) depășește momentan pe cel al Marathon, de aproximativ 300 PH/s, aceștia din urmă se așteaptă să depășească Riot în aprilie 2021. (Sursa EN)
Neo-bancă spaniolă lansează card de debit, în colaborare cu Paxful
Piața Bitcoin (BTC) P2P, Paxful a încheiat un parteneriat cu neo-banca spaniolă Bnext, pentru a lansa primul său card de debit crypto, în Mexic.
Parteneriatul va permite clienților mexicani ai Paxful să își utilizeze fondurile crypto, pentru a plăti cu un card de debit în orice punct de vânzare (PoS), național sau internațional și chiar pentru a retrage numerar de la ATM-uri, fără comisioane.
Clienții Bnext vor avea de asemenea acces direct la piața P2P, pentru a cumpăra și vinde crypto. Paxful a explicat în cadrul anunțului, că „reglementările stricte de banking” din Mexic încurajează lumea să se concentreze pe criptomonede, citând cifre ale exchange-ului crypto, Bitso, care arată o creștere de 342% în volumul tranzacțiilor în Mexic, din septembrie 2019, până în mai 2020.
Ray Youseff, CEO și co-fondator al Paxful a numit parteneriatul un pas critic către incluziunea financiară:
„La Paxful suntem încântați să o avem pe Bnext ca parteneră, în misiunea noastră de a aduce un pas mai aproape incluziunea financiară. Vom lucra împreună pentru a oferi o alternativă de banking sigură, populației mexicane, făcând totodată tranzacționarea de criptomonede mai accesibilă la nivel global. Totul este despre unirea forțelor cu partenerul potrivit, pentru motivele potrivite.”
Bnext este de asemenea ultima adăugire la lista Paxful, de peste 300 de metode de plată, oferind utilizatorilor mexicani posibilitatea de a cumpăra și vinde Bitcoin și Tether (USDT) pe piață. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.