Știri crypto & Bitcoin - Morgan Stanley introduce investițiile în Bitcoin pentru clienții milionari - Provincie din Pakistan – proiect pilot pentru ferme de minare crypto – 21-05-2021
Morgan Stanley introduce investițiile în Bitcoin pentru clienții milionari
Conform unei „note interne”, după cum a fost relatat de către CNBC, Morgan Stanley va acorda clienților săi acces la investițiile în Bitcoin (BTC), deși numai în anumite condiții.
„Banca de investiții, un gigant al managementului averilor, cu active în valoare de 4 trilioane $, a comunicat consilierilor săi financiari, printr-o notă internă, că va furniza accesul către trei fonduri, care permit deținerile de Bitcoin, conform persoanelor cu cunoștințe directe despre această chestiune.”Conform surselor, opțiunea va fi lansată în luna aprilie.
Interesul pentru Bitcoin din partea finanțelor mainstream a crescut mult în ultimul an, jucători importanți precum MicroStrategy, Tesla și Square efectuând achiziții semnificative de BTC.
Participanții la executarea managementului averilor din cadrul Morgan Stanley pot obține acces la Bitcoin prin intermediul Bitcoin Fund LP, al Galaxy Digital și la Institutional Bitcoin Fund LP, precum și la FS NYDIG Select Fund al FS Investments, deși alocarea este plafonată la 2.5% din averea fiecărui client.
Clienții trebuie de asemenea să dețină statutul de investitor acreditat, să dețină capital la Morgan Stanley, în valoare de 2 milioane $ sau mai mult și să mențină un anumit istoric de cont. Acel minim se ridică la 5 milioane $ pentru clientela formată din companiile de investiții. Fiecare fond vine de asemenea cu o condiție de investiție minimă. (Sursa EN)
Provincie din Pakistan – proiect pilot pentru ferme de minare crypto
Provincia pakistaneză, Khyber Pakhtunkhwa, sau KP a înființat un comitet federal pentru crearea unei noi politici în ceea ce privește criptomonedele, inclusiv minarea de criptomonede, cu susținerea guvernului.
Ca parte a noii politici, Comitetul Consultativ Crypto al KP a decis deja să lanseze un proiect pilot pentru două ferme de minare de criptomonede alimentate cu hidroenergie.
Comitetul a avut prima întrunire pe data de 17 martie, iar Zia Ullah Bangash, consilier pentru guvernul provincial, pe probleme de știință și tehnologie a declarat că, „guvernul KP face pași importanți in ceea ce privește criptomonedele și minarea acestora. Ne consultăm cu toți acționarii și experții pentru această inițiativă.”
Comitetul Consultativ Crypto al KP a fost înființat pentru a revizui și pentru a discuta „pașii necesari pentru reglementarea, legalizarea și legislația necesară.” Influencer-ul și susținătorul crypto local, Waqar Zaka a jucat aparent un rol semnificativ în înființarea comitetului, afirmând că el a fost cel care a convins guvernul local să lanseze inițiativa. „Îi sunt recunoscător lui Waqar Zaka pentru deplina sa cooperare și pentru susținerea oferită guvernului KP.”
Conform rapoartelor locale, KP este prima din cele patru provincii din Pakistan care înființează un comitet consultativ, axat pe crypto și pe minarea de criptomonede. Provincia a cerut guvernului central legalizarea criptomonedelor, mergând într-atât de departe încât să adopte o rezoluție în decembrie 2020, prin care cerea acțiuni în plan legislativ, la nivel federal.
Banca de Stat din Pakistan a interzis criptomonedele în 2018, declarând că, criptomonedele precum Bitcoin (BTC) nu reprezintă un mijloc legal de plată. În ciuda anilor de interdicție oficială, rezidenții pakistanezi nu au încetat să investească în crypto. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.