Știri crypto & Bitcoin - Primarul orașului Miami spune că 90% din minarea Bitcoin provine din energie poluantă - Conform rapoartelor PwC, fuziunile și achizițiile crypto s-au dublat în 2020, la 1.1 miliarde $ - 16-06-2021
Primarul orașului Miami spune că 90% din minarea Bitcoin provine din energie poluantă
Majoritatea Bitcoin-ului (BTC) este minată în afara SUA, cu utilizare de „energie poluantă,” conform afirmațiilor primarului orașului Miami, Francis Suarez.
Suarez a discutat implicațiile asupra mediului în ceea ce privește minarea de Bitcoin, într-un episod al podcast-ului Unconfirmed, cu jurnalista în criptomonede, Laura Shin. Primarul a declarat că SUA ar trebui să mineze mai mult Bitcoin, pentru motive de securitate națională.
„O parte a problemei în ceea ce privește Bitcoin este că 90% din activ nu este produs în SUA. 90% din acesta este produs în țări care utilizează energie poluantă. Acesta este motivul pentru care este considerată o activitate necurată,” a afirmat Suarez.
Oficialul a susținut că SUA ar îmbunătăți această situație prin furnizarea propriei energii nepoluante, către centrele de minare și centrele de date Bitcoin. „Obținem energie nucleară, deci avem energie nepoluantă. O rezervă de energie nepoluantă care este practic nelimitată.”
Miami ar putea înființa un hub de minare Bitcoin, ca parte a țelului său de conservare a mediului și a securității naționale, a afirmat Suarez, adăugând că:
„Ar fi în beneficiul comunității crypto dacă am mina mai mult în SUA, deoarece producem energie nepoluantă, care ar schimba scenariul și dinamica, iar în viitor vom utiliza energie solară și alte tipuri de tehnologii nepoluante. În opinia mea, tehnologia va face minarea de Bitcoin mai eficientă.” (Sursa EN)
Conform rapoartelor PwC, fuziunile și achizițiile crypto s-au dublat în 2020, la 1.1 miliarde $
Consolidarea companiilor crypto a luat amploare în 2020, atingând un nou record în ceea ce privește tranzacțiile încheiate, conform unui nou raport al rețelei de servicii profesionale, PwC.
Volumul total de fuziuni și achiziții din industria crypto s-a dublat și chiar mai bine de atât, de la 481 milioane $ în 2019, la 1.1 miliarde $, în 2020, conform unui raport PwC, citat de Bloomberg.
Mărimea medie a tranzacțiilor în crypto a crescut de la 19 milioane $ în 2019, la aproximativ 53 milioane $ în 2020. Țările din regiunea EOMA au observat o creștere a numărului tranzacțiilor, în timp ce Americile au înregistrat o creștere de trei ori mai mare în valoarea tranzacțiilor.
În urma noilor recorduri de anul trecut, activitatea la nivel de tranzacții, din industria crypto va continua să crească probabil și în 2021. Liderul global crypto, pentru PwC, Henri Arslanian a afirmat că 2021 este „deja pe drumul cel bun în a depăși semnificativ anul precedent, după orice măsurătoare efectuată” deoarece jucătorii instituționali și investitorii de profil înalt se mută în industrie.
Împreună cu o mai mare consolidare în crypto, PwC a mai preconizat și că industria va deveni mai instituționalizată. Sondajul a citat mari giganți de pe piața crypto, precum și creșterea nivelului de adopție al CBDC, al stablecoins, al finanțelor descentralizate și al tokenilor nefungibili, cunoscuți și ca NFT.
După cum a mai fost raportat, importante exchange-uri crypto la nivel global, precum Binance, FTX și Coinbase au efectuat top trei achiziții în industria crypto, în 2020. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.