Știri crypto & Bitcoin - Strateg bancar declară că Bitcoin va câștiga de pe urma lipsei de încredere în finanțele tradiționale - Franța interzice conturile crypto anonime pentru a împiedica spălarea de bani – 02-03-2021
Strateg bancar declară că Bitcoin va câștiga de pe urma lipsei de încredere în finanțele tradiționale
Bitcoin reprezintă o amenințare semnificativă pentru moneda de rezervă a lumii, dolarul SUA, conform unui strateg al băncii de investiții, Morgan Stanley.
Ruchir Sharma, strateg global pentru Morgan Stanley Investment Management consideră că, cel mai probabil, domnia dolarului va lua sfârșit, din cauza lipsei de încredere la nivel global, în finanțele tradiționale, în timp ce Bitcoin va profita de aceasta.
În cadrul unui articol din The Financial Times, Sharma a furnizat o scurtă prezentare despre istoria monedelor de rezervă ale lumii, subliniind că dolarul și-a menținut poziția pentru 100 de ani. Conform strategului, și alte monede fiat globale, precum euro, sau yuanul chinezesc au eșuat în a câștiga încrederea la nivel global. Acesta a mai subliniat faptul că nu există un succesor pentru dolar.
Sharma a mai spus că o nouă clasă de pretendenți descentralizați – criptomonede precum Bitcoin – va amenința cel mai probabil supremația dolarului. Bitcoin s-a constituit deja ca una dintre cele mai profitabile investiții în 2020:
„Cel mai probabil, domnia dolarului va lua sfârșit când restul lumii își va pierde încrederea în faptul că SUA își poate plăti în continuare datoriile. […] Tipărirea de noi bancnote va continua, cel mai probabil, chiar și când pandemia va lua sfârșit. Cu sau fără încredere în el, Bitcoin va câștiga din toată această pierdere a încrederii în alternativele tradiționale.”
Sharma a mai evidențiat faptul că Bitcoin începe să „facă progrese în ambiția sa de a înlocui dolarul, ca mijloc de schimb.” Strategul a declarat că, rata de adopție Bitcoin este în creștere, de la investiții, la tranzacții internaționale și alte cazuri de utilizare. „În ultimele săptămâni, PayPal și subsidiara sa, Venmo au început să stocheze Bitcoin, cu gândul că ar putea accepta ca acesta să devină un mijloc de plată, anul viitor.” (Sursa EN)
Franța interzice conturile crypto anonime pentru a împiedica spălarea de bani
Autoritățile financiare din Franța își întăresc legislația cu privire la criptomonede, într-o mișcare de împiedicare a activităților ilegale, precum spălarea de bani și finanțarea terorismului.
Mai multe ministere din Franța au introdus o ordonanță, prin care vizează împiedicarea tranzacțiilor anonime, cu active digitale, prin interzicerea conturilor crypto anonime.
Noul efort legislativ este susținut de către ministrul finanțelor din Franța, Bruno Le Maire, de către ministrul de externe, Sébastien Lecornu și de către ministrul economiei, Olivier Dussopt. Ordonanța este în conformitate cu Articolul 203 din legea PACTE, din Franța. (Plan de Acțiune pentru Creșterea și Transformarea Afacerilor).
În cadrul documentului, ministerele au recunoscut faptul că activele digitale, sau criptomonedele, furnizează „oportunități semnificative pentru economie,” subliniind faptul că guvernul francez este conștient de importanța lor.
În ciuda oportunităților promițătoare, criptomonedele vin totodată cu riscuri semnificative, legate de activități financiare ilegale.
Miniștrii s-au referit în mod specific la arestările din septembrie 2020, ce au implicat o rețea teroristă finanțată cu utilizarea de active digitale, pentru acoperirea urmelor. Autorități importante la nivel mondial și organizații precum Grupul de Acțiune Financiară Internațională, G7 și G20 au cerut măsuri pentru prevenirea activităților ilicite, legate de utilizarea criptomonedelor:
„Guvernul dorește să promoveze dezvoltarea de active crypto în cele mai bune condiții de securitate și atractivitate.”
Prin urmare, guvernul francez se pregătește să introducă noi norme administrative, pentru a putea utiliza noi instrumente de identificare digitală a tranzacțiilor crypto și a furnizorilor de active virtuale. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.