Știri crypto & Bitcoin - Sunt semne că hash rate-ul Bitcoin începe să se mute din China - Cumpărătorii BTC de la începutul pieței bull țin de monede, dar tranzacțiile pe termen scurt cresc – 22-07-2021
Sunt semne că hash rate-ul Bitcoin începe să se mute din China
Deși mare parte din minarea de Bitcoin încă are loc în China există semne că începe să se mute în alte părți.
Chun Wang, co-fondator al uneia dintre cele mai mari Bitcoin mining pools, F2Pool, a relatat că, China a reprezentat mai puțin de jumătate din hash rate-ul Bitcoin pe durata lunii aprilie. Wang a menționat că a fost pentru prima dată când pool-ul a observat faptul că miners chinezi au reprezentat minoritatea în hash rate, în toți cei opt ani de funcționare. „Mutarea este reală,” a spus acesta.
Wang a postat din nou date publicate pe 22 aprilie de către Barry Silbert, care au dezvăluit faptul că Bitcoin mining pool-ul din SUA, Foundry a urcat în clasament între primele cinci pools la nivel global, în luna aprilie, fiind responsabil pentru 7.6% din hash rate.
„Hash rate-ul Bitcoin se mută rapid din China, către America de Nord,” a afirmat Silbert. La conducere rămâne pool-ul AntPool, care este operat de către producătorul chinez de hardware pentru minare, Bitmain, cu 18.6% din totalul de hash rate.
Universitatea din Cambridge a calculat că dominanța Chinei în ceea ce privește minarea de crypto, a fost la aproximativ 65% pentru luna aprilie, 2020. Menționând aceste cifre în ianuarie 2021, publicația pentru minare de BTC, Miner Daily a estimat că, China a scăzut la 55% din hash rate-ul BTC, până la începutul acestui an.
Conform unui raport Nasdaq, Texas a devenit o reală Mecca pentru fermele de minare Bitcoin, datorită costurilor scăzute pentru energie și datorită faptului că aceasta provine majoritar din surse regenerabile, precum energia eoliană și cea solară. (Sursa EN)
Cumpărătorii BTC de la începutul pieței bull țin de monede, dar tranzacțiile pe termen scurt cresc
Conform datelor furnizate de către Glassnode, cei ce au achiziționat Bitcoin în fazele timpurii ale bull run-ului încă țin de monede, în ciuda creșterii prețului monedei la niveluri record.
Furnizorul de analiză on-chain a publicat graficul „Realized Cap HODL Waves,” menționând că numărul de monede care au fost ultima oară realizate on-chain, în ultimele șase luni, aproape că s-a dublat, de la aproximativ 40%, la 80%, din al treilea trimestru al anului 2020 – ceea ce arată că mare parte din BTC-ul achiziționat în această perioadă nu a fost atins de atunci și până acum.
HODL Waves este utilizat pentru a estima durata de timp de când au fost ultima dată mutate monedele BTC, în timp ce prețul realizat este derivat mai curând din prețul pe care îl aveau monedele ultima dată când au fost mutate, decât din prețul actual.
Datele arată ca o mare parte din BTC-ul achiziționat în ultimele luni din 2020 nu a fost tranzacționat de atunci și până acum.
Cu toate acestea, graficul arată, de asemenea, că ponderea ofertei Bitcoin reprezentată de monede ultima dată active între șase luni și trei ani în urmă a scăzut dramatic de la mijlocul anului 2020, de la mai mult de 55% în iulie 2020 la aproximativ 10% acum. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant cu plata cu card Visa și Mastercard.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.