Sursa fondurilor, sursa banilor si dovada de venit pentru crypto
Pentru accelerarea și eficientizarea procesului de validare și confirmare a tranzacțiilor FIAT și a celor cu monede virtuale, echipa Tradesilvania va poate solicita sursa fondurilor și/sau dovada veniturilor folosite în achiziționarea monedelor virtuale.
Tradesilvania SRL este entitate raportoare conform legii 129/2019 și pentru conformarea la cerințele legale în vigoare este necesar sa documentam sursa fondurilor și a veniturilor pentru sumele alimentate în Platforma Tradesilvania.
De ce este necesar sa transmit sursa fondurilor ?
Obținerea acestei informații este o obligație legală a Tradesilvania și face parte din verificările de rutina, parte din aplicarea principiilor de cunoaștere a clientelei. Acest demers nu are caracter fiscal sau de raportare către autoritățile fiscale.
Datele transmise sunt confidențiale?
Da, în totalitate. Conform legii 129/2019 suntem obligați legal sa pastram confidentialitatea datelor primite de clienți pe toate canalele, similar sistemului bancar.
Ce inseamna Sursa fondurilor și Dovada de venit?
Sursa fondurilor reflecta originea anumitor fonduri care fac obiectul uneia sau mai multor tranzacții, inclusiv tranzacții totale (intrări) cumulate pe Platforma. De exemplu:
- vanzare de bunuri deținute (apartament, automobil, teren),
- salariu,
- profitul unei companii (dovada de încasare dividende),
- pensie,
- împrumuturi,
- venituri obtinute din tranzactionare,
- minare de monede virtuale etc.
Dovada de venit confirma originea fondurilor deținute. De exemplu:
- moştenire - documente de mostenitor,
- investiții - dovada transferului în scopul investiției, portofoliu deținut,
- proprietatea unei afaceri - certificat constatator și dovada plății dividendelor (decizie și plata efectiva a acestora catre asociat/i)
- angajare - contract de munca / dovada incasarii salariului in cont bancar
Atat sursa fondurilor cat și dovada de venit sunt folosite pentru a dovedii ca originea banilor este dintr-o sursa legitimă și care respectă cerințele legii și ca implicit nu se comit fraude financiare.
Ce documente sunt acceptate pentru sursa fondurilor?
Pentru a valida sursa fondurilor transferate în portofelul digital din platforma Tradesilvania.com fie ele moneda FIAT (RON/EUR) sau Monede Virtuale și în principiu când este vorba despre sume mai mari, este necesar un document sau un set de documente, după caz, care atesta originea fondurilor, sau sursa de venit.
Ce trebuie sa contina aceste documente?
Este necesar ca pe documentația transmisă sa conțină informații clare și lizibile, și să contina date de identificare a dumneavoastra (Exemplu: Nume Prenume, CNP, adresa de email, data etc). Suplimentar, acestea trebuie sa acopere conform solicitării, sumele alimentate în Platforma. Per tranzacție, mai multe tranzacții sau suma totala cumulata incarcata în Platforma, după caz.
Atunci cand e cazul, va vom solicita informații suplimentare pentru a înțelege documentația transmisă, prin completarea Declarației de sursa a fondurilor sau direct prin email sau telefon.
1. Documente care stau la baza stabilirii Sursei Fondurilor pentru Persoane Fizice
a. Sursa fondurilor moneda FIAT - Lei sau Euro
- Incasare salariu / Fluturas de salariu (Extras bancar cu incasarea de salariu pe ultimele 3 luni sau care sa acopere suma incarcata sau copii ale fluturasilor de salariu din ultimele 3 luni sau ca sa acopere suma, sau o adeverință fiscală de la locul de munca)
- Act de vanzare (contractului de vânzare-cumpărare sau o scrisoare semnată din partea avocatului care a intermediat vânzarea, un extras bancar care să indice creditarea prețului vânzării în contul bancar și un extras de cont care să indice transferul fondurilor către contul bancar)
- Împrumut (extras de cont care să indice fondurile primite, copie după contract)
- Împrumut familie (Document de împrumut între membrii familiei pentru sume mari)
- Credit (Contract de credit și un extras de cont care să indice fondurile primite, împreună cu soldul curent)
- Mostenire (Copie testament, scrisoare semnată de avocat sau notar, certificatul de moștenitor, testamentul aferent moștenirii și un extras de cont care să indice fondurile primite, împreună cu soldul tău curent)
* Este necesara atasarea și a unui extras bancar cu încasarea sumei (provenite din vanzare, împrumut, credit, mostenire, cadou, criptomonede, etc..)
** Pentru sume mari este necesara prezentare de documente justificative si pe perioade mai lungi.
1.2 Sursa fondurilor CRIPTOMONEDE sau Monede Virtuale
Pentru validarea incasarii in contul Tradesilvania.com a monedelor virtuale in vederea vanzarii de criptomonede acestora in moneda FIAT ( Lei sau EUR) sunt necesare documente justificative care sa ateste modul in care au fost obtinute/achizitionate aceste monede. Aceste informatii trebuie sa includa :
- istoric tranzactii de alimentare din platforma in care au fost achizitionate cat si modul de alimentare FIAT al platformei ( extras de cont cu platile catre platforma, extras de plata card, extras de depunere la ghiseu)
- istoric de tranzactionare care arata modul in care a fost obtinuta suma finala care a fost incasata in contul Tradesilvania ( export fisier CSV din platforma, export de lista de tranzactii).
Aceste informatii sunt disponibile in platformele pe care le utilizati iar transferurile FIAT sunt pastrate de banca pana la 5 ani sau mai mult.
IMPORTANT: pentru procesarea documentelor rapid va rugam sa va asigurati ca aveti export in format CSV sau PDF
1.3 Mineri / Criptomonede sau Monede Virtuale - Activitati de minerit
In cazul in care sursa criptomonedelor este activitatea de minat / minerit criptomonede este necesara transmiterea documentelor justificative referitoare la activitatea de minerit :
- Facturi de cheltuieli pentru echipamente și servicii (curent electric, chirie),
atat pe persoana fizica cat si pe persoana juridica, plus legătura directă între echipamentul de minare și contul din pool-ul de minare, pe care îl folosiți pentru stocare.
- Facturi de achizitie echipamente de minat ( factura vanzare cumparare calculator , server , surse, placi video de minat criptomonede ).
- Fotografii cu echipamentul de minat pentru validare ( fotografii recente efectuate la echipamentele de minat )
* Lista de documente se poate modifica in cazul persoanelor juridice care mineaza
1.4 Trading DEFI - bunuri digitale si monede virtuale
Intelegem ca domeniul tranzactionarii criptomonedelor este unul complex si care poate crea dificultati pentru validarea anumitor venituri din activitati complet digitale ( tranzactionare de monede virtuale in mod DEFI complet ). Totusi aceste tranzactii pot fi documentate in acelasi mod ca si o tranzactie clasica.
Va recomandam sa pastrati informatii despre tranzactiile realizate cat si un istoric din fiecare platforma pe care o utilizati intr-un mod sistematic ( salvare saptamanala sau lunara de istoric de tranzactionare ) pentru a putea oferi aceste informatii in cazul in care este nevoie conform legii pentru validarea sursei respectivelor bunuri / valori / venituri.
1.5 Venituri din vanzare de bunuri digitale pe platforme online si incasare de monede digitale
In cazul in care sursa fondurilor o constituie vanzarea de bunuri digitale ( asseturi digitale, NFT, marketplace NFT ) de tip : avatare, servicii in platforme online de jocuri va rugam sa salvati toate informatiile din cadrul unei tranzactii online de acest tip ( Vanzare NFT). Va recomandam sa aveti disponibile informatiile:
- istoric comuncatii dintre vanzator si cumparator in care sa fie vizibile elementele tranzactiei si data/ora comunicarii ( chat, istoric telegram , comunicare email )
- arhive digitale cu bunurile vandute ( imagini cu avatarele in diverse momente de creatie in care sa fie vizibil faptul ca a fost creat de Dumneavoastra )
- linkuri URL la pagini de marketplace din platforma de unde efectuati vanzarea ( majoritatea platformelor au acest tip de sectiuni de tip utilizator )
- istoric de tranzactionare in platforma unde primiti transferul de monede virtuale pentru vanzare.
- Istoric sau linkuri cu detalii la profilul Dumneavoastra in platforma si daca este posibil si la profilul vanzatorului.
1.6 Venituri din activitati de tip jocuri de noroc / pariuri
Aceste tranzactii sunt interzise in platforma Tradesilvania.com. In cazul in care sunt detectate acest tip de activitati contul in cauza poate fi restrictionat.
Venituri din activitati de tip servicii pentru adulti (webcam , serviciii oferite adultilor sub diferite forme care nu sunt acceptate in mod activ de sistemul financiar )
Aceste tranzactii sunt interzise in platforma Tradesilvania.com. In cazul in care sunt detectate acest tip de activitati contul in cauza poate fi restrictionat.
Sursa fondurilor persoane fizice cand nu exista documente justificative
Exista cazuri rare cand documentele nu exista sau este vorba de tranzactii vechi care nu mai au inregistrari accesibile. In acest caz, este nevoie de completarea unei declaratii pe proprie raspundere cu detalii despre sursa fondurilor si care poate fi evaluata de departmentul conformitate al Tradesilvania.com . Va rugam sa aveti in vedere ca simpla completare a unei declaratii pe proprie raspundere nu valideaza sursa fondurilor si in general sunt necesare documente doveditoare suplimentare pe baza declaratiei pe care o completati. Cateva exemple includ :
- Imprumuturi din familie. In acest caz este necesar contractul de imprumut si/sau persoana care v-a imprumutatat suma sa transmita documentele doveditoare ale sumelor imprumutate
- transferuri vechi in platforme care nu mai exista . In acest caz este nevoie de extrase de cont din banca ( bancile pastreaza documentele 5 ani sau mai mult ) cu transferul de achizitie, sursa fondurilor si extras cu lista de tranzactii pentru determinarea sursei monedelor
- transferuri care nu au nici un document justificativ. In acest caz colegii vor valida individual fiecare transfer si in cazul in care exista orice suspiciune de sursa neconforma cu realitatea sau declaratia transmisa de Dumneavoastra vor respinge tranzactia.
2. Sursa Fondurilor Persoane Juridice ( companii si institutii)
2.1 Sursa fondurilor moneda FIAT – Lei sau Euro
- Activitatea companiei (incasari curente, vanzari de bunuri, prestari servicii etc.): balanta contabila. In cazul in care compania nu desfasoara activitate din care sa reiasa sumele investite, este necesara prezentarea listei clientilor cu care compania are contracte active, din care sa reiasa capacitatea de a dispune aceste sume. In anumite situatii, pot fi solicitate copii ale contractelor incheiate cu clientii companiei.
- Creditare societate: in situatia in care fondurile investite provin din creditarea societatii, vi se va cere sa prezentati documentele aferente acestei operatiuni: contractul de creditare si extrasul de cont bancar in care sa fie reflectata suma din contractul de creditare.
- Vanzari de active: in situatia in care fondurile investite provin din vanzarea activelor companiei, vi se va cere sa prezentati documentele aferente acestei operatiuni: contractul de vanzare si extrasul de cont bancar in care sa fie reflectata suma din contract.
- Imprumururi (credite, alte imprumuturi): in situatia in care fondurile investite provin din imprumuturi, vi se va cere sa prezentati documentele aferente respectivului imprumut: contract de credit, contract de imprumut, extras de cont bancar in care sa fie reflectata suma provenita din imprumuturi.
- Incasari exceptionale (actiuni, donatii): in situatia in care fondurile investite provin din incasari exceptionale, vi se va cere sa prezentati documentele aferente respectivei incasari: extras privind vanzarea actiunilor, documente privind donatia, extras de cont bancar in care sa fie reflectata suma incasata.
3. Ce format sa folosesti pentru documentele sursa fonduri?
Vă rugăm să trimiteți documentele ca JPG / JPEG, PNG sau PDF. in cazul in care trimiteti mai multe documente va rugam sa le arhivati in format ZIP.
Atașamentele în alte formate nu pot fi procesate si pot duce la intarzieri in procesarea informatiilor.
Toate documentele trebuie comunicate in limba Romana sau Engleza
Pentru a transmite documente catre departamentul support va rugam sa ne transmiteti un email cu documentele atasate pe adresa support@tradesilvania.com
Care este procesul de validare al sursei fondurilor?
Echipa Tradesilvania pune accent pe rapiditate in toate actiunile pe care le desfasoara. Pregatirea documentelor privind sursa fondurilor si dovada de venit in prealabil este factorul cheie in procesul de validare a tranzacțiilor cat si timpul de procesare al lor.
Va recomandăm, cu atat mai mult dacă plănuiți să transferați sume mari în portofelul dumneavoastră Tradesilvania, să ne trimiteți dovada sursei fondurilor si dovada de venit în prealabil pentru a evita eventualele neplăceri sau intarzieri cat si pentru a grabi procesarea tranzactiilor.
Odată ce dovada sursei de fonduri si dovada de venit a fost trimisă, departamentul de conformitate Tradesilvania.com o va verifica si valida si vor reveni cu cerere de documentele suplimentare daca este necesar prin sistemul de ticketing.
4. Cadru legislativ dovada venituri. Alte informații sursa fonduri
Prin acceptarea Termenilor și condițiilor în momentul activarii contului, va oferiți acordul pentru furnizarea de informații necesare cu privire la sursele fondurilor dumneavostra și orice altă activitate referitoare activitate în contul dumneavoastră din cadrul platformei Tradesilvania.
Cererea acestor detalii se face în baza directivei europene care obligă entitatile financiare să își actualizeze datele despre clienți. Este vorba de Directiva (UE) 2015/849.Legea a fost transpusă și în legislația nationala: Legea 129/2019.
4.1 Documentele mele sunt confidentiale. De ce este nevoie sa le trimit ?
Confidentialitatea datelor dvs. cu caracter personal si conformarea cu normele legale aplicabile reprezinta una dintre preocuparile Tradesilvania.
Obligatiile pe care le au operatorii de date cu caracter personal sunt reglementate de legislatia specifica in domeniul protectiei datelor cu caracter personal (Regulamentul nr. 2016/679). Tradesilvania respecta in totalitate confidentialitatea datelor dvs. cu caracter personal, urmarind in permanenta siguranta securitatii datelor si documentelor, precum si respectarea prevederilor legale.
Toate datele cu caracter personal sunt prelucrate in concordanta cu dispozitiile legale aplicabile in domeniul protectiei datelor.
Totodata, in vederea indeplinirii cerintelor legale referitoare la aplicarea masurilor de cunoastere a clientelei, in vederea prevenirii spalarii banilor si combaterii finantarii terorismului, Tradesilvania poate solicita o serie de documente si informatii, in scopul indeplinirii cerintelor legale, informatii care de asemenea sunt protejate din punct de vedere al confidentialitatii datelor.
Informatii suplimentare cu privire la prelucarea datelor cu caracter personal pot fi accesate aici. (https://tradesilvania.com/ro/privacy)
Tradesilvania a adoptat măsurile tehnice și organizatorice pentru a asigura securitatea datelor cu caracter personal prelucrate si a desemnat un responsabil cu protecția datelor conform cerintelor legale.
Pentru a transmite documente catre departamentul support sau daca doriti sa deschideti un ticket de suport va rugam sa ne transmiteti un email cu documentele atasate pe adresa support@tradesilvania.com
Echipa Tradesilvania si cel mai dedicat departament de conformitate