Va fi Bitcoin subiectul celui de-al treilea război mondial?
Al treilea război mondial este o sintagmă pe care o auzim tot mai des, legată de escaladarea situației din Orientul Mijlociu, după acțiunea americană de lichidare a celui mai cunoscut general iranian. O acțiune care seamănă cu operațiunea de eliminare a amiralului japonez Isuroku Yammamoto în cel de-al doilea război mondial.
Războiul a fost o acțiune armată declarată în prealabil sau nu, care s-a declanșat din cauza unor pretexte, având însă cu totul alte cauze decât pretextele invocate. Cauza esențială în declanșarea unui război o reprezintă nevoia de resurse. Atacatorul vizează o serie de resurse ale părții atacate și,singur sau în alianță, dorește să le obțină. Evident, în retorica războinică, sunt invocate necesitatea instalării democrației,civilizației, înlăturarea exploatării omului de către om, etc. Războiul se declanșează atunci când atacatorul prezumtiv realizează că este în pericol din cauza dezvoltării părții atacate.
Petrolul, aurul, diamantele, gazele naturale sunt instrumente sigure de investiții și de aceea, dorința de a le avea, declanșează conflicte.
În ultimii 10 ani, criptomonedele au apărut ca răspuns la criza de acum mai bine de un deceniu. Nimeni nu prognoza că prima criptomonedă, Bitcoin va ajunge să devină cel mai râvnit și mai sigur instrument de investiții și custodie digitală.
Observăm că Bitcoin a ajuns să evolueze în tandem cu aurul și petrolul, resurse care au generat două războaie mondiale. Oare Bitcoin va fi un actor important sau un subiect al celui de-al treilea război mondial? Vom prezenta câteva elemente de reflecție:
1. Regimurile dictatoriale din Coreea de Nord, Venezuela, Iran investesc în criptomonede, mai ales în regina lor, Bitcoin. Cum Bitcoin va atinge 21 milioane unități maxim, competiția este mare. Când se va atinge această cotă, o bună parte din ele va fi deținută de aceste regimuri dictatoriale. Așadar, ele vor avea un motiv în plus să fie în mijlocul unui război de proporții. Regimurile dictatoriale au adevărate infrstructuri secrete pentru minarea criptomonedelor (moscheile iraniene de exemplu, care primesc electrictate în mod gratuit), la care se adaugă faptul că sunt mulți care sfidează dictatura refugiindu-se în minarea criptomonedelor. Faptul că sunt prinși cei care facacest lucru ilegal, face posibil ca statul să obținp criptomonede prin confiscarea activelor digitale.
2. Uniunea Europeană și China plănuiesc să aibă propria criptomonedă oficială. Uniunea Europeană a adoptat o legislație specifică pieței libere, concurențiale, care poate imprima noul curs pentru activele digitale.
3. SUA nu sunt de acord oficial cu Bitcoin, dar acceptă investiții și beneficii ale tehnologiei Blockchain. În plus, Tether este un stablecoin, legat de dolarul american. Facebook, Google, Yahoo și alți giganți sunt preocupați, cu toate riscurile de a avea de a face cu legislația antitrust vor să aibă propriile criptomonede.
4. Piețele emergente din Asia sunt atrase de investițiile în criptomonede. În lumea arabă, în statele susținute de SUA, investițiile în criptomonede vor prinde din urmă afacerile cu petrol.
5. În prezent, banii dictatorilor şi altor investitori stau în paradisuri fiscale. Bitcoinaretoate şansele să devină un paradis digital, ceea ce îi va creşte preţul.
Toți investitorii își doresc să dețină cât mai multe criptomonede Bitcoin. Putem să presupunem că atunci când se va trage linie, la atingerea celor 21 milioane, cel puțin o treime din Bitcoin va aparține statelor dictatoriale, asta dacă dictaturile nu cad între timp. Evident, că şi crima organiyată, organizaţiile teroriste vor avea şi ele o parte din totalul de Bitcoin.
Iran a ieșit de sub influența americană, după succesul Revoluției Islamice din 1979, iar de atunci, s-a apropiat de Uniunea Sovietică și de China. În prezent, Federația Rusă și Turcia au relații bune cu Iranul. Cel mai mare inamic al Iranului, în Orientul Mijlociu, rămâne Israelul.
Conflictele din Siria și Irak i-au adus în prim plan, din nou pe americani și ruși. După ce SUA și Federația Rusă au pus,oarecum sub control DAESH/ISIS/Statul Islamic, criza din orientul Mijlociu nu s-a încheiat. SUA par să se retragă din Siria și Irak, ceea ce înseamnă căyona va rămâne Federaţiei Ruse şi Iranului, numai că nici Federaţia Rusă nu îşi doreşte un Iran puternic, adică un concurent în zona resurselor din Marea Caspică. Nu se ştie dacă Putin şi Trump nu vor împăţi din nou lumea în sfere de influenţă şi ce se va întâmpla pe viitor. Dacă Trump se va impune în America Latină (Venezuela, Chile, Bolivia, Cuba),Federaţia Rusă va deveni o forţă în Orientul Mijlociu, alăuri de China. Poate Trump să obţină Coreea de Nord?
Nu se ştie ce rezervă viitorul, dar un lucru este cert: Bitcoin va face parte din viitoarea ecuaţie a păcii şi războiului, în cel de-al treilea mileniu.
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este excahnge acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO.
Poti evita capcanele tranzactiilor cu criptomonede si Bitcoin pe exchange-ul Tradesilvania.
Pastreaza criptomonedere in siguranta cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.