Binance anunta suport complet pentru utilizatorii crypto din Siria

Binance anunta suport complet pentru utilizatorii crypto din Siria

Binance a anuntat redeschiderea completa a serviciilor sale de criptomonede pentru rezidentii din Siria, dupa ce Oficiul pentru Controlul Activelor Straine (OFAC) din SUA a emis Licenta Generala 25, care relaxeaza sanctiunile impuse tarii. Decizia a fost comunicata pe 23 mai 2025 si permite accesul utilizatorilor sirieni la intreaga gama de produse si servicii oferite de platforma, inclusiv tranzactionare spot si futures, staking, produse cu dobanda si Binance Pay.

Platforma mentioneaza ca acest pas le permite cetatenilor sirieni sa participe in mod securizat la economia activa a activelor digitale, alaturi de peste 270 de milioane de utilizatori la nivel global. In plus, Binance a anuntat planuri pentru initierea unor programe educationale si resurse practice adresate comunitatii din Siria.

Masura vine in contextul in care autoritatile siriene exploreaza optiuni pentru legalizarea Bitcoin si alte active digitale, ca parte a eforturilor de reconstructie economica. Printre obiectivele mentionate se numara dezvoltarea unui cadru de reglementare pentru cumpararea, vanzarea, tranzactionarea si minarea criptomonedelor.

Binance a subliniat ca isi propune sa ofere un mediu sigur si eficient pentru utilizatorii din Siria, in conformitate cu reglementarile internationale.