Analiza saptamanala piata crypto (16 - 22 ianuarie 2023)

Analiza saptamanala piata crypto (16 - 22 ianuarie 2023)

Tradesilvania iti prezinta in fiecare saptamana o analiza a pietei crypto.

Evolutie piata criptomonede


Momentul favorabil continua in piata crypto, si chiar daca am vazut o scurta perioada de corectii la mijlocul saptamanii, in ultimele zile preturile activelor digitale au revenit pe crestere.
Aprecierile recente vin pe fondul unui apetit mai ridicat pentru activele investitionale riscante in acest inceput de an, in contextul in care investitorii se asteapta ca incetinirea economica preconizata pentru anul 2023 sa nu fie atat de grava precum se anticipa initial.
Performanta pozitiva din sfera crypto in saptamana recent incheiata este cu atat mai importanta cu cat, in decursul saptamanii, unul dintre cei  mai mari jucatori din piata creditarii crypto - Genesis - si-a anuntat falimentul. Rezilienta pietei la aceasta stire vina sa intareasca sentimentul general conform caruia prin aceste falimente piata crypto-activelor se “curata” de companiile cu probleme, si vom avea astfel un domeniu mai stabil si care va genera mai multa incredere in randul investitorilor.

Bitcoin a urcat pana in zona de 23.000 USD, iar Ethereum a atins nivelul de 1.650 USD.

Dintre crypto-activele importante, de remarcat sunt cresterile  MANA +30%, AAVE +17%, ADA +12%, NEAR +12% sau SOL +12%.

Capitalizarea Totala a Activelor Digitale se apropie de pragul de 1 trilion USD.

sursa: tradingview.com, grafic Weekly

Bitcoin a continuat parcursul bun de la inceputul anului si a crescut cu aproximativ 10% in saptamana recent incheiata, atingand nivelul de 23.000 USD.
Daca tendinta ascendenta se va mentine, putem vedea BTC-ul  “testand” indicatorul “media mobila de 200 de saptamani” - linia de culoare mov pe grafic - in jurul zonei de 25.000 USD.
In randul traderilor si investitorilor, urcarea pretului peste aceasta linie de grafic reprezinta un indiciu important privind o potentiala reversare de trend. Pentru validitatea unui astfel de scenariu, impulsul de moment din piata crypto trebuie sa isi mentina ritmul sustinut, iar trecerea convinsa a pretului peste nivelul de 25.000 USD poate aduce sperante concrete privind finalul trendului major de scadere inceput in noiembrie 2021.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

Pe graficul zilnic, observam ca BTC a atins si a trecut peste primul nivel important pe directie ascendenta - 22.500 USD.
O mentinere a pretului peste aceasta zona este necesara pentru a putea crea conditiile in urcarea BTC-ului catre 25.000 USD, urmatorul nivel important pe care Bitcoin trebuie sa il atinga pentru sustinerea schimbarii de trend.
Corectii usoare nu sunt de exclus, tinand cont de crestrea abrupta din ultimele doua saptamani.

sursa: tradingview.com - grafic Daily

ETH a urcat cu aproximativ 6% in ultima saptamana si a atins nivelul de 1.700 USD, ca mai apoi pretul sa se retraga usor catre 1.650 USD.
Vedem pe graficul Saptamanal faptul ca ETH se afla intr-o zona de rezistenta - prima linie albastra de pe grafic, de unde pretul a fost respins in jos in perioada falimentului FTX. Pentru ca tendinta recenta de apreciere sa isi mentina cursul, avem nevoie de o spargere convinsa in sus la acest nivel.
Un astfel de scenariu, va pune in prim-plan urmatorul nivel important, si anume zona de 2.000 USD.

In aceste zile, principalul declansator al miscarilor din piata crypto este reprezentat de evolutia BTC-ului, astfel incat traiectoria ETHER va fi, cu siguranta, determinata de directia in care va merge Bitcoin in urmatoarele zile.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

Tokenul retelei romanesti MultiversX, eGold, a avut, de asemenea, o saptamana pozitiva, in care pretul a crescut cu 10%, pana la nivelul de 44 USD.
Trendul general al pietei a tras in sus majoritatea activelor crypto, astfel incat EGLD nu putea faca rabat de la cresterile din ultima perioada.
Daca vom avea confirmarea reversarii de directie pe intreg spectrul crypto, asa cum am vazut in precedentele bull-market-uri, EGLD este pozitionat pentru interes crescut din partea investitorilor, date fiind upgrade-urile importante pe care echipa MultiversX  le-a anuntat pentru anul 2023.
Intr-o prima faza, o continuare a directiei recente de cresteri, poate duce EGLD pana la zona de 50 USD, zona mediana a evolutiei de pret din ultimele 6 luni.

sursa: tradingview.com - grafic Weekly

Cresteri/scaderi importante din top 100 - ultimele 7 zile


Cresteri
APT +70%
HBAR +40%
ENJ +28%
MANA +30%
SAND +25%
Scaderi
GMX -3%
HT -2%
- -
- -
- -

Limitarea raspunderii

Prezentul raport emis de Tradesilvania are un caracter pur informativ si nu este realizat in scopul utilizarii ca instrument in procesul de luare a deciziilor de investitii in crypto-active. Orice persoana care intelege sa foloseasca prezentul raport in procesul de luare a deciziilor de investitii,  isi asuma in mod expres toate riscurile aferente, Tradesilvania SRL neavand nicio obligatie legala sau de orice alta natura fata de persoana in discutie, ce ar deriva din publicarea acestui raport public.

Informatiile care stau la baza prezentului raport au fost obtinute din surse publice, considerate, in limita datelor disponibile publice, relevante si de incredere.

Valoarea activelor digitale la care se face referire in prezentul raport fluctueaza in timp, iar performanta trecuta nu constituie un indicator pentru performanta viitoare.

Reproducerea totala sau partiala a acestui raport este permisa doar prin mentionarea sursei.