Certificat crypto mining Romania - Platforma de investitii crypto Tradesilvania.com lanseaza prima certificare din lume pentru minerii crypto

Certificat crypto mining Romania - Platforma de investitii crypto Tradesilvania.com lanseaza prima certificare din lume pentru minerii crypto

Tradesilvania.com, platforma premium de investiții clujeană specializată în tranzacționarea de criptomonede, va elibera certificate pentru minerii de crypto, atât din România cât și internațional. Certificatul Tradesilvania validează activitatea de minare criptomonede și a sursei fondurilor utilizate în minare, care poate fi folosit ca document justificativ atât pentru instituții financiare sau deducere de TVA în cazul persoanelor juridice.

Certificatul de minare Tradesilvania.com va permite dezvoltarea comunității de mineri din Europa și România. Astfel, Tradesilvania continuă accelerarea dezvoltării ecosistemului crypto-blockchain prin produse inovatoare.

Minarea de criptomonede este procesul de creare a noilor monede prin rezolvarea problemelor algoritmice. Activitatea include sisteme de calcul echipate cu echipamente specializate care concurează pentru a rezolva ecuații matematice complexe. În funcție de tipul de minerit, minerii primesc o recompensă pentru rezolvarea unei probleme matematice. De exemplu, în cazul minării monedei Bitcoin, primul miner care reușește acest lucru este recompensat cu o anumită cantitate de criptomonedă de către rețea. De asemenea, procesul de minare verifică și confirmă tranzacțiile din rețeaua blockchain a criptomonedei, astfel că minerii sunt o componenta esențială pentru menținerea unei rețele blockchain de tip “proof of work”.

Tradesilvania estimează ca va emite în acest an între 500 și 1000 de certificate de minare crypto. Acestea vor fi emise pentru clienții proprii din România, unde numărul minerilor crypto este estimat la  10.000 de companii și persoane fizice, și din Spațiul Economic European.

Prin emiterea certificatelor de minat crypto, Tradesilvania își propune să ajute comunitatea de mineri, să-și eficientizeze procesele și să integreze comunitatea de investitori cu cea de mineri. În același timp, certificatele sunt gândite și pentru a ajuta relația dintre mineri și sistemul financiar clasic. Astfel, certificatul și anexele acestuia stabilesc fără nici o urmă de îndoială că o anumită cantitate de criptomonedă a fost minată pe un anumit interval de timp, iar tranzacția de încasare în contul bancar al clientului provine din  activitatea de minare.

Pentru certificarea activității de crypto mining, Tradesilvania a implementat o procedură dezvoltată intern care permite certificarea și validarea activității de minare: identificarea utilizatorului care minează, certificarea activității de minare, stabilirea legăturii dintre utilizator și activitate și confirmarea cuantumului provenit din minat pe un anumit interval de timp bine definit.

Primul pas presupune înregistrarea utilizatorului în platforma Tradesilvania.com, care pune baza unei colaborări strânse între platformă și miner în vederea demarării procesului de certificare a activității.

Platforma premium de investiții Tradesilvania.com oferă acces 24/7 la 51 de criptomonede și 117 parități de tranzacționare automată în aplicația mobilă și web, servicii OTC (over the counter), servicii de asset management, custodie și infrastructură financiară blockchain pentru persoane fizice, companii și instituții. Platforma a inclus serviciul de Savings, care permite clienților să obţină un câștig anual de până la 13% pentru monedele stocate în platforma Tradesilvania.