Știri Bitcoin & crypto - Australienii pot plăti pentru Bitcoin la oficiul poștal - Supraveghetorul Will Binns acuză site-ul Bitcoin.org de înșelătorie - Primă listare de tokeni pentru Kadena, ramura blockchain a JPMorgan – 26-07-2020

Australienii pot plăti de acum pentru Bitcoin (BTC) la oficiile naționale de poștă, mulțumită unei noi colaborări. Conform unui anunț făcut pe 24 iunie, clienții exchange-ului de criptomonede Bitcoin.com.au vor putea plăti pentru Bitcoin în mai mult de 3500 de oficii poștale australiene.

Știri Bitcoin & crypto - Australienii pot plăti pentru Bitcoin la oficiul poștal - Supraveghetorul Will Binns acuză site-ul Bitcoin.org de înșelătorie - Primă listare de tokeni pentru Kadena, ramura blockchain a JPMorgan – 26-07-2020

Australienii pot plăti pentru Bitcoin la oficiul poștal

Australienii pot plăti de acum pentru Bitcoin (BTC) la oficiile naționale de poștă, mulțumită unei noi colaborări. Conform unui anunț făcut pe 24 iunie, clienții exchange-ului de criptomonede Bitcoin.com.au vor putea plăti pentru Bitcoin în mai mult de 3500 de oficii poștale australiene.

Holger Arians, CEO-ul companiei a explicat că, noua opțiune de plată va facilita achiziția de criptomonede:

„Pentru multe persoane, plata pentru Bitcoin la un oficiu poștal australian pare mai sigură decât transferarea fondurilor online -  în special pentru cei ce cumpără Bitcoin pentru prima dată. Suntem mândri de acest parteneriat și vrem să mulțumim Poștei australiene pentru deschiderea către noi tehnologii.” (Sursa EN)

Supraveghetorul Will Binns acuză site-ul Bitcoin.org de înșelătorie

Will Binns, unul dintre supraveghetorii site-ului Bitcoin.org a declarat că a pierdut accesul la site și pretinde că s-ar fi creat o breșă în sistem.  „Bitcoin.org, locul din care multe persoane descarcă cea mai nouă versiune a software-ului Bitcoin Core este acum în pericol de a fi compromis, asta daca nu s-a și întâmplat deja.”

Bitcoin.org, punctul de convergență dintre Bitcoin (BTC) și blockchain, este produsul creatorului Bitcoin, Satoshi Nakamoto și și-a schimbat proprietarul de mai multe ori în ultimii 10 ani, de la ieșirea din scenă a acestuia. Nakamoto a predat administrarea site-ului unui grup de entități. Un personaj anonim controversat, numit Cobra, a supravegheat proiectul în ultimii ani, până de curând, când a anunțat că anul acesta va înmâna proiectul altcuiva.

Cobra „mi-a blocat accesul și a preluat controlul site-ului. Nu cred că el este unicul proprietar de drept și nici nu are nici un drept să facă acest lucru fără un motiv bine întemeiat.” – Will Binns

„Acest lucru a fost scos din context într-o tentativă de a manipula opinia publică și de a încălca drepturile, atât ale mele, cât și ale altora. Cred că urmărește să transfere în mod ilegal proprietatea site-ului, fără un proces echitabil, iar acesta ar putea fi doar începutul.” - Cobra

Binn susține prin postarea sa, că speră să câștige susținere din partea comunității în legătură cu eforturile de acțiune în justiție, adăugând că, capitalul asociat proiectului a fost delegat în siguranță,  cu toate că site-ul în sine este în continuare supus riscului. (Sursa EN)

Primă listare de tokeni pentru Kadena, ramura blockchain a JPMorgan

Bittrex Global, una dintre cele mai populare platforme de tranzacționare de criptomonede din lume, este pe punctul de a deveni primul exchange crypto care listează un token al ramurii blockchain a JPMorgan, Kadena.

Prin introducerea tokenului KDA pe Bittrex Global, Kadena va obține o expunere semnificativă. Bittrex este unul dintre cele mai mari exchange-uri de criptomonede din lume, cu un volum mediu zilnic de tranzacționare de aproximativ 37 milioane $. Cu toate acestea, tranzacțiile cu KDA nu vor fi disponibile utilizatorilor la nivel mondial, întrucât Bittrex nu este disponibil în SUA sau țări precum Egipt sau Cambodgia.

KDA este tokenul platformei blockchain hibrid Kadena, platformă bazată pe tradiționalul consens Proof of Work. După lansarea procesului de minare în noiembrie 2019, un total de 35 milioane KDA au intrat în circulație, iar CEO-ul companiei, Will Martino a declarat că până anul viitor vor mai fi minate aproximativ 100 milioane KDA. Prețul KDA va depinde de cerere și ofertă.

În paralel cu prima sa listare, Kadena lansează o aplicație descentralizată (dApp), pentru monitorizarea și validarea rezultatelor pentru teste COVID-19. Aplicația este menită să asigure un mod sigur de partajare a rezultatelor între echipele medicale și pacienți. Aplicația este disponibilă imediat pe testnet și nu necesită integrarea de tokeni KDA sau deținerea unui portofel electronic. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.