Știri blockchain & crypto - Industria blockchain din Singapore menționează managementul lanțului de aprovizionare ca cel mai important caz de utilizare DLT - Facebook speră să își lanseze moneda și portofelul crypto, în 2021 – 21-01-2021
Industria blockchain din Singapore a identificat urmărirea activelor și trasabilitatea, ca fiind cazurile principale de utilizare pentru ...
Industria blockchain din Singapore menționează managementul lanțului de aprovizionare ca cel mai important caz de utilizare DLT
Industria blockchain din Singapore a identificat urmărirea activelor și trasabilitatea, ca fiind cazurile principale de utilizare pentru tehnologia distributed ledger, subliniind nevoia unui mai bun management al lanțului de aprovizionare, într-o lume post-pandemie.
Descoperirile au fost prezentate în cadrul „2020 Singapore Blockchain Ecosystem Report” al PwC, în colaborare cu OpenNodes, IBM, Ernst & Young, etc.
Raportul, bazat pe un sondaj efectuat în luna iulie în rândul jucătorilor din industrie, „oferă o imagine de ansamblu de calitate asupra dezvoltărilor cheie și a trendurilor din ecosistemul blockchain din Singapore.”
Atunci când au fost întrebați despre diverse aplicații ale tehnologiei blockchain, 52% dintre respondenți au identificat urmărirea activelor și trasabilitatea, mai mult decât orice alt caz de utilizare. Dintre cei ce au făcut această alegere, 52% au mai identificat de asemenea și finanțarea comerțului, drept caz important de utilizare. 30% dintre respondenți au selectat patru sau mai multe aplicații, ceea ce indică interdependența dintre cazurile de utilizare.
Rezultatele sondajului arată că „potențialul tehnologiei blockchain rezidă în modul în care poate transforma fluxurile tradiționale de lucru, din cadrul unor diferite industrii și funcții organizaționale.”
Urmărirea lanțului de aprovizionare este în mod obișnuit menționată drept unul dintre cazurile principale de utilizare a tehnologiei blockchain, într-o eră a rețelelor logistice foarte complexe și fragmentate. Aceasta se întâmplă deoarece, lanțurile de aprovizionare „nu mai sunt liniare și secvențiale, de la materie brută, la produsul final”, ci mai curând „un ecosistem secvențial de furnizori, parteneri și clienți.”
Într-un raport de logistică blockchain din 2018, compania de transport maritim Maersk a spus că:
„Un simplu transport de produse refrigerate din Africa de Est, către Europa poate trece prin mâinile a aproape 30 de oameni și organizații, cu mai mult de 200 de interacțiuni și tipuri de comunicare diferite, între aceste părți.”
Aproximativ jumătate dintre respondenții sondajului efectuat de către PwC consideră că adoptarea blockchain va lua amploare în următorii trei-cinci ani. În mod interesant, companiile care au sediile în Singapore sunt mai înclinate să fie optimiste asupra perspectivelor industriei. (Sursa EN)
Facebook speră să își lanseze moneda și portofelul crypto, în 2021
David Marcus, directul Facebook Financia, sau F2 a spus că atât criptomoneda Diem, cât și portofelul crypto Novi ar putea fi lansate anul viitor. Într-un discurs pe care l-a ținut în cadrul Festivalului Fintech din Singapore 2020, acesta a afirmat că reglementatorii ar trebui să dea voie în cele din urmă celor de la Facebook, să meargă mai departe cu criptomoneda lor:
„Nu consider că ceea ce noi cerem este încredere imediată. Cred […] că ceea ce noi cerem este ca măcar să avem beneficiul prezumției de nevinovăție […] Cred că toate acele lucruri pe care le-am făcut – care au creat tot soiul de complicații în execuția acestei viziuni – sunt un bun motiv de a ne acorda beneficiul prezumției de nevinovăție, în ceea ce privește intențiile noastre și ceea ce vrem să facem aici.”
Marcus a declarat că Facebook așteaptă acum avizele legale, pentru operarea stablecoin-ului și a portofelului electronic aferent.
Comentariile lui Marcus, asupra anticipatei lansări a stablecoin-ului Diem vin la scurt timp după ce Libra Association a fost redenumită Diem Association, pe 1 decembrie 2020, într-o încercare de a schimba percepția mixtă despre proiectul său crypto, cunoscut înainte ca Libra.
Cu toate acestea, rebrand-ul nu pare să fi impresionat pe toată lumea. Pe 7 decembrie, ministrul german al finanțelor, Olaf Scholz a criticat proiectul Diem, numindu-l „un lup în blană de oaie”, subliniind astfel faptul că schimbarea numelui nu va schimba principiile fundamentale ale acestora. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.