Stiri Crypto 5 aprilie 2023: Blockchain in pietele globale de capital, Twitter = Doge, Remiterile crypto, cu +90% mai ieftine ca cele clasice, Banca sistemica din Elvetia intra in lumea crypto, ETH peste 1900 USD

Remiterile crypto, cu +90% mai ieftine decat solutiile actuale

O analiza recenta, efectuata de o platforma crypto renumita in Statele Unite, arata ca un procent ridicat din taxele percepute in vederea remiterilor internationale de bani (Western Union, Money Gram etc),  nu s-ar aplica in cazul tranzactiilor efectuate cu criptomonede. Americanii cheltuie anual aproximativ 12 miliarde de dolari in taxe de remitere (taxa medie de 6,18%), un procent similar cu cel al UE.

Merita mentionat faptul ca Natiunile Unite (UN) au ca obiectiv strategic de sustenabilitate (SDG) diminuarea costurilor de remitere sub 3% la nivel global, pana in 2030. Aceste costuri sunt aplicate in special persoanelor cu venituri mici, cum sunt emigrantii din tarile subdezvoltate, ei reprezentand volumul principal din aceasta piata.

Astfel, prin comparatie cu remiterile clasice, tranzactiile cu criptomonede dureaza in jur de 10 minute si au taxe mult mai mici. Potrivit analizei mentionate, trimiterea de bani prin utilizarea Bitcoin (BTC) costa aproximativ 1,50 dolari, iar prin Ethereum (ETH) costa in medie 0,75 dolari. Aceste taxe sunt cu mult mai mici decat cele pentru remitentele traditionale, fiind cu peste 90% mai ieftine.

"Proof of Climate awaReness" protocol - prima utilizare a noii tehnologii blockchain in pietele de capital globale

Bancile SEB si Crédit Agricole au lansat impreuna o platforma "durabila si deschisa" pentru obligatiuni digitale construita pe tehnologia blockchain. Prin intermediul platformei numita so|bond, emitentii din pietele de capital vor putea emite obligatiuni digitale pe o retea blockchain, cu scopul de a imbunatati eficienta si de a permite sincronizarea datelor in timp real intre participanti.

Reteaua blockchain foloseste un protocol de validare numit "Proof of Climate awaReness", care incurajeaza participantii sa-si minimizeze amprenta de mediu. Fiecare nod va fi remunerat pentru eforturile sale conform unei formule legate de impactul sau asupra climei, evaluat cu standardul ISO de evaluare a ciclului de viata: cu cat amprenta de mediu este mai mica, cu atat recompensa va fi mai mare.

Platforma si tehnologia blockchain au fost dezvoltate in colaborare cu furnizorul de IT Finaxys. Aceasta este prima utilizare a noii tehnologii blockchain in pietele de capital globale, functionand sub protocolul "Proof of Climate awaReness". Platforma este durabila prin invitatia la reducerea consumului de resurse si deschisa pentru partile interesate care doresc sa revizuiasca, sa contribuie si sa participe in modelul semi-permisiv.

Efectul Twitter si Elon Musk asupra Dogecoin

Ieri, sigla Twitter a fost inlocuita cu imaginea shiba inu asociata cu Dogecoin, o criptomoneda promovata de Elon Musk. Aceasta schimbare a starnit o mare confuzie printre utilizatorii platformei sociale, iar initial nici Twitter si nici Musk nu au recunoscut sau explicat motivul acestei schimbari.

Ulterior, Musk a postat un meme care facea referire la o gluma din martie 2022, sugerand ca ar trebui sa cumpere Twitter si sa inlocuiasca sigla cu Doge. In timp ce unii utilizatori au considerat ca aceasta schimbare a siglei a fost o gluma de 1 aprilie, altii au speculat ca a fost o incercare de a distrage atentia de la un proces impotriva lui Musk intentat de investitorii Dogecoin, in valoare de 258 miliarde de dolari, care il acuza ca a promovat aceasta criptomoneda ca fiind profitabila, desi aceasta nu avea nicio valoare.

Cu toate acestea, valoarea Dogecoin a crescut temporar dupa schimbarea siglei, ajungand la cel mai mare nivel din noiembrie 2021. In prezent, valoarea si volumul tranzactionat pentru Dogecoin, Shiba Inu si alte MEME Coins inspirate de caini inregistreaza cresteri sustinute, cel putin pe termen scurt, confirmad ca efectul este real asupra acestora. Shiba Inu este moneda saptamanii #CoinoftheWeek pe Tradesilvania.com , unde puteti gasi informatii detaliate despre proiect.

Conform unui memo intern, valoarea Twitter este acum sub 20 de miliarde de dolari, reprezentand mai putin de jumatate din suma pe care Musk a platit-o pentru aceasta platforma sociala acum sase luni.

Banca sistemica detinuta de statul Elvetian va oferi criptomonede si servicii adiacente clientilor sai, un efort sustinut prin care spera la retentia clientilor care migreaza constant spre piata crypto.

PostFinance, banca detinute de Guvernul Elvetian si totodata una dintre cele mai mari banci locale, si-a anuntat parteneriatul cu una din bancile de active digitale autorizate pentru a permite clientilor sai sa cumpere, sa stocheze si sa vanda criptomonede, precum Bitcoin si Ethereum. Aceasta decizie a fost luata in contextul migratiei investitorilor de la bancile traditionale catre criptomonede, iar PostFinance a observat o cerere tot mai mare din partea clientilor sai pentru servicii de investitii digitale.

In plus, parteneriatul va permite PostFinance sa ofere servicii precum cripto-staking, prin care utilizatorii pot bloca active digitale pentru o perioada de timp pentru a asigura reteaua blockchain si a primi recompense. Serviciile de staking oferite vor include cel putin  Ethereum, Cardano, Tezos si altele.

Ideea unui fond monetar asiatic (Asian Monetary Fund) a reinviat

China si Malaysia iau in considerare discutii privind infiintarea unui "Asian Monetary Fund" pentru a reduce dependenta de  dolarul american in regiune. Prim-ministrul malaez Anwar Ibrahim a declarat ca China ar fi deschisa la propunerea de a infiinta un astfel de fond, care ar ajuta cele doua tari si alte tari din regiune sa se indeparteze de dolarul si de Fondul Monetar International.

Aceasta schimbare ar putea afecta valoarea dolarului american fata de alte monede si active crypto, putand avea un efect asupra pietei stablecoin care este dominata de stablecoin-urile cu paritate in dolari.

In trecut, s-a luat in considerare infiintarea unui Fond Monetar Asian, dar acum, din cauza puterii economiilor din China, Japonia si altele, Anwar Ibrahim crede ca ar trebui sa se discute si sa se ia in considerare infiintarea unui astfel de fond, precum si utilizarea monedelor respective. De asemenea, mai multe tari doresc sa se indeparteze de dolarul american din motive politice, si anume sa scape de asa zisa influenta a politicii externe a SUA.

Ethereum - crestere rapida in ajunul urmatorului update important al retelei, programat pentru 12 aprilie.

In stirile saptamanii nu ne concentram atentia  de regula spre evolutiei unui token insa, dupa multe incercari, in sfarsit Ethereum (ETH) a depasit pentru prima data in peste sapte luni pragul de 1.900 de dolari. Aceasta crestere vine cu o saptamana inainte de activarea pentru prima data a  posibilitatii de a retrage ETH din staking, o actualizare majora a retelei Ethereum (Shanghai Upgrade).

Aceasta crestere recenta a pretului ar putea fi generata de asteptarile ca Rezerva Federala a Statelor Unite sa se opreasca din cresterile succesive ale dobanzii de politica monetare, fisurile din industria bancara globala  sau de cererea crescuta pentru Ether, dat fiind faptul ca staking-ul ar urma sa fie mai flexibil.

Actualizarea programata pentru a intra in efect pe retea principala (main-net) ajuta si la cresterea vitezei de tranzactionare si la reducerea costurilor asociate ETH.

Pretul Bitcoin a inregistrat, de asemenea, castiguri in ultima perioada, dar ETH/BTC a crescut cu aproape 3% in ultima saptamana, potrivit TradingView, ceea ce sugereaza ca toti acesti factori ar putea contribui la cresterea pretului Ether.