Știri crypto & Bitcoin - Afacere crypto thailandeză obține o creștere de lichidități în urma unor noi reglementări - Exchange Bitcoin olandez înăsprește șovăitor regulile, la cererea băncii centrale – 05-02-2021
Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse de Valori (SEC) din Thailanda și-a revizuit regulile privitoare la capitalul net, legate de ...
Afacere crypto thailandeză obține o creștere de lichidități în urma unor noi reglementări
Comisia pentru Valori Mobiliare și Burse de Valori (SEC) din Thailanda și-a revizuit regulile privitoare la capitalul net, legate de activele digitale.
Conform unui raport al Bangkok Post, SEC din Thailanda permite acum firmelor ce se ocupă cu active digitale să includă valorile acestora, atunci când își calculează valoarea netă a capitalului.
Noile reguli sunt urmarea unei creșteri în volumul tranzacțiilor din exchange-urile thailandeze. Bangkok Post susține că, în urma alegerilor prezidențiale din SUA, Bursa de Valori a Thailandei a obținut o valoare de tranzacționare de 5.5 miliarde $ într-o singură zi, în timp ce contractele de tip futures, din cadrul Thailand Futures Exchanges au crescut la 1 milion pe zi.
Noile reguli au ca scop susținerea volumelor mari de tranzacții, permițând brokerilor de valori mobiliare și instrumente financiare derivate să-și mărească lichiditățile.
Conform Bangkok Post, noile reglementări includ o deducere bazată pe calitatea activelor. „Suma maximă calculată pentru activele digitale (la capitalul net) ale unei companii este de 50% din valoarea activelor.”
SEC cere de asemenea companiilor de valori mobiliare, ce operează cu servicii pentru active digitale, să mențină mai mult de 1% din activele digitale ale clienților, în cold wallets și mai mult de 5% din active, în sisteme de stocare online, precum hot wallets. (Sursa EN)
Exchange Bitcoin olandez înăsprește șovăitor regulile, la cererea băncii centrale
Bitonic, un exchange Bitcoin (BTC) olandez și-a informat utilizatorii că vor trebui de acum să se conformeze unei noi măsuri de verificare, pentru a putea continua să folosească serviciile acestuia. Schimbarea vine în urma noilor cerințe ale băncii centrale olandeze, publicate în noiembrie 2019, care stipulează următoarele:
„Furnizorii de servicii crypto trebuie să verifice dacă clienții lor și orice proprietari beneficiari finali (UBO) se află pe vreo listă de sancțiuni olandeză, sau europeană și să raporteze aceasta băncii centrale. Verificările bazate pe riscuri nu sunt permise […] conformitatea implică de asemenea că, instituțiile trebuie să verifice transferurile de plăți, atât la intrare, cât și la ieșire.”
Bitonic și-a informat clienții că trebuie să știe, așadar, că trebuie să furnizeze detalii suplimentare, inclusiv tipul de portofel pe care îl utilizează. Trebuie de asemenea să verifice că sunt operatorul „legitim”al adresei Bitcoin pe care o furnizează, pentru a putea efectua retrageri în cadrul Bitonic. Pentru aceasta, utilizatorii trebuie să încarce o captură de ecran cu portofelul lor, sau să semneze un mesaj.
Bitonic spune că toate aceste măsuri sunt „o bătaie de cap”, accentuând că, „nu suntem de acord cu aceste măsuri.” Jurnalistul crypto, Aaron van Wirdum scria pe Twitter că, cerințele acestea le depășesc cu mult pe cele pentru companiile din restul Europei.
În luna aprilie a acestui an, ca parte a implementării celei de-a cincea Directive privind combaterea spălării banilor, a UE, (AMLD5), ministerul olandez de finanțe a mandatat Banca Centrală Olandeză să monitorizeze industria crypto din țară. La momentul acela, experții avertizau deja că ministerul finanțelor ar putea face uz de autoritatea sa, pentru a numi instituția care să verifice companiile crypto. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant cu plata cu card Visa și Mastercard.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.