Criptomoneda Facebook Libra si Blockchain Facebook

Criptomoneda Facebook Libra si Blockchain Facebook

Lumea cripto a fost luata prin surprindere la anuntul din 18 iunie al criptomonedei proprii gigantului de socializare Facebook. Acum ca exista din ce in ce mai multe informatii, speculatii si suspiciuni in legatura cu felul in care Libra va schimba aspecte in lumea cripto, dar si cea financiara in general, e nevoie ca utilizatorii sa fie informati in legatura cu faptele reale cunoscute pana acuma despre Libra si Asociatia care o conduce.

1.    Asociatia Libra si “Rezerva”

In viziunea Facebook, Libra va fi o moneda accesibila pentru miliarde de oameni, in speta cei din tari in curs de dezvoltare care nu au acces la servicii financiare. Criptomoneda Libra va fi guvernata de Asociatia Libra, un grup elvetian constituit din 28 de membri printre care filiala Facebook Calibra si nume cunoscute in finante si tehnologie precum Uber, PayPal, Visa, Mastercard, Spotify si altii.

Deciziile legate de Libra vor fi luate in consensul tuturor membrilor Asociatiei, care detin cate un nod in reteaua pe care moneda functioneaza. Intr-un final, oricine va fi inclus in Asociatie, atat timp cat detine un nod validator si destule actiuni in Libra.

Asociatia colecteaza 10 milioane de dolari de la fiecare membru, iar fondurile adunate sunt depozitate in “Rezerva” Libra. Conform documentului de prezentare, “Rezerva Libra este administrata de asociatie cu scopul conservarii”. In alte cuvinte, se doreste investirea banilor in ceva ce va fi relativ stabil in timp si nu va depinde de o singura autoritate guvernanta.

2.    Libra Network (reteaua blockchain Libra)

Desi Asociatia Libra si Facebook sustin in documentul de prezentare tehnica (whitepaper) ca Libra va functiona pe baza unei retele blockchain numite Libra Network, exista o diferenta cruciala intre un blockchain standard si registrul care va sprijini criptomoneda Facebook: Libra Network este o retea centralizata, pe cand caracteristica fundamentala a unui blockchain este decentralizarea.

Cu un blockchain precum cel de la Bitcoin, de exemplu, oricine poate rula un nod, desi pretul este scump. In contrast, nodurile de la Libra vor fi rulate doar din serverele membrilor Asociatiei. Desigur, niciunul dintre acesti membri nu va decide in mod individual felul in care tranzactiile vor fi procesate si verificate; va fi o actiune colectiva, ceea ce, conform eticii blockchain, este un lucru bun.

Motivul centralizarii retelei Libra este scalarea si viteza. Desi un blockchain decentralizat este mai putin vulnerabil la hacking sau opriri spontane, procesarea tranzactiilor dureaza. Tranzactiile de pe blockchain-ul Bitcoin, de exemplu, au loc cate 7 pe secunda. Deoarece este un sistem centralizat, reteaua Libra, in schimb, este asteptata sa proceseze aproximativ 1000 de tranzactii pe secunda in starea initiala.

3.    Calibra

Calibra este platforma de portofele digitale Facebook, care va actiona ca si portalul de intrare-iesire prin care consumatorii vor putea depune tranzactii pe Libra Network. Nu exista inca multe detalii tehnice legate de aceasta publicate de Facebook sau comisia de la Calibra. Se stie ca portofelul va fi incorporat in toate produsele digitale Facebook, astfel fiind disponibila pentru toti clientii companiei.

4.    Tranzactii si Distribuitori Autorizati

Libra a fost conceputa ca un stablecoin, pentru a asigura un mediu stabil si cat mai putin volatil pentru utilizatorii sai. Astfel, valoarea monedei va fi legata de valutele fiat. Asociatia Libra va depozita o suma de monede (dolari, euro etc) si valori mobiliare guvernamentale, iar valoarea acelui depozit va determina valoarea tuturor unitatilor Libra in circulatie. De fiecare data cand cineva schimba fiat pentru Libra, acei bani fiat vor fi adaugati in rezervele Asociatiei Libra.

Pentru a se conforma cu reglementarile AML/KYC locale, Libra acreat o bariera intre Rezerva Libra si clientii sai, introducand o clasa de participanti la retea numiti “Distribuitori Autorizati” (Authorized Resellers). Deci, distribuitorii vor fi portofele digitale care vor lua fiat de la clienti si vor oferi Libra in schimb. In alte cuvinte, utilizatorii nu vor interactiona in mod direct cu rezerva, singurele entitati care vor putea muta sume mari de fiat sau criptomonede fiind distribuitorii autorizati.

Echipa Tradesilvania
Nu uita! Azi poti cumpara peste 16 monede digitale pe platforma de exchange Tradesilvania.Tradesilvania este reseller oficial Ledger in Romania. Poti cumpara Ledger Nano S