Cum pot criptomonedele să valorizeze comunitățile ignorate de sistemele economice clasice?
Se spune deseori că marile civilizații evoluează, dar pentru a evolua, comit o greșeală majoră, aceea de a face din populația aflată la putere un grup select cu privilegii, lansând o cursă de intrare în acest club select pentru cei mulți, oferindu-le acces la civilizație. Imperiul Roman a crescut exponențial ca forță și extindere teritorială, însă a deschis calea ascensiunii unor grupuri etnice puternice, precum cele germanice, care au ajuns prin a comunica cu rudele lor rămase în afara frontierelor. Astfel, treptat, când criza s-a instalat, cei din interior au deschis larg calea intrării celor din afară.
Peste milenii, putem asista la același fenomen, în ceea ce privește criptomonedele. Societatea contemporană are un grad mai mare de globalizare decât avea societatea antică. Cum romanii reușiseră să se impună asupra unor civilizații superioare lor, pe calea armelor, acestea au reușit să se adapteze, ba chiar să reziste romanizării ca proces. La fel se întâmplă și în zilele noastre, când, de exemplu, criptomonedele au fost lansate de vizionarii care trăiesc în marile economii clasice, ca o alternativă la crizele sistemului financiar –bancar tradițional.
Se pune problema că acest sistem financiar tradițional, sau sistem economic clasic nu a făcut nimic să valorizeze comunitățile izolate pe care le-a ignorat. Este știut faptul că internetul și tehnologia au pătruns în cele mai izolate locuri. Nu mai este deloc anormal azi, într-o mare metropolă să vezi o persoană fără adăpost, care deține un smartphone. Evident, sistemul clasic îi pune acestuia o mulțime de piedici ca să poată avea un card bancar pe caresă i se vireze ajutorul social, sau dacă muncește undeva, salariul. Practic, este clar că acest om poate să își instaleze pe telefon o aplicație prin care poate cumpăra o fracțiune de criptomoinedă, mai rapid decât ar merge la o bancă să își deschidă un banal card.
La fel se întâmplă și cu acele comunități izolate, seminomade sezonier sau cu populațiile care trăiesc în așa numitele cartiere ghettou. Există informații că în marile aglomerări americane, de exemplu la San Francisco, în Cartierul Chinezesc, mai mult de un sfert din cei de acolo nu vorbesc engleza, deci nu pot să intre în contact oficial cu autoritățile.
Vorbim apoi de state care se află în conflict cu marile puteri, din rațiuni politice, dar de cele mai multe ori economice. Un mijloc de presiune exercitat de marile puteri sau de organizațiile internaționale îl reprezintă sancțiunile economice care determină crearea de dificultăți regimurilor totalitare, pe plan intern și internațional.
Totuși, așa cum am spus, la fel ca romanii, marile civilizații contemporane își creează armele propriei decăderi. Astfel, izolate pe plan internațional, statele maschează infuzia de capital și investițiile în criptomonede, minate folosind tehnologia contemporană și piețele statelor care le sunt adversare.
Grupurile izolate de cetățeni, grupurile infracționale au început și ele să fie atrase de piața criptomonedelor pentru a scăpa deochiul vigilent al autorităților.
Organizațiile care luptă pentru protecția mediului, organizațiile antiglobalizare se finanțează și operează prin intermediul Blockchain și al criptomonedelor, deși, teoretic, se declară contra oricărui mod de globalizare.
Așadar, trăim într-o lume plină de contradicții. Teoretic, lumea se globalizează, în realitate, există comunități izolate care caută cu orice preț să se alăture statelor dezvoltate ale lumii. Acestea din urmă, le propun celorlalți o evoluție ușoară, îndelungată, numai că izolații înțeleg că au parte de o formă de respingere, iar, pentru ei, racordarea, în limita posibilităților, la nou, este arma prin care vor să recupereze decalajul. Însă, există pericolul ca avansarea rapidă, peste limita de admisibilitate să ducă la o criză, precum cea a migrației ale cărei ultime faze încă se derulează.
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este excahnge acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO.
Poti evita capcanele tranzactiilor cu criptomonede si Bitcoin pe exchange-ul Tradesilvania.
Pastreaza criptomonedere in siguranta cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.