Introducere în Tether (USDT)

Tether este o criptomonedă bazată pe blockchain, garantată de un număr echivalent de monede tradiționale fiat ...

Introducere în Tether (USDT)

Definiție Tether (USDT)

Tether este o criptomonedă bazată pe blockchain, garantată de un număr echivalent de monede tradiționale fiat, precum dolarul, euro, și yenul japonez, ce sunt depozitate într-un anumit cont bancar. Tokenii Tether, tokeni nativi ai rețelei Tether, sunt tranzacționați sub simbolul USDT.

Tether aparține unei noi clase de criptomonede, denumite stablecoins, ce vizează menținerea stabilității criptomonedelor, în opoziție cu variațiile mari de preț ale altor criptomonede, precum Bitcoin și Ethereum. Aceasta îi permite să fie utilizată ca mijloc de schimb și modalitate de stocare a valorilor, în loc să fie utilizată ca mijloc pentru investiții speculative.

Tether aparține în mod specific categoriei de stablecoins garantate cu fiat – o monedă fiat precum dolarul american, euro, sau yen-ul garantează fiecare criptomonedă pusă în circulație. Alte categorii de stablecoins includ stablecoins garantate cu crypto, ce folosesc rezerve de criptomonede ca garanție, sau stablecoins negarantate, ce nu dețin nicio garanție, dar operează într-un mod similar cu cel al unei bănci de rezerve, pentru a menține furnizarea necesară a numărului de tokeni, în funcție de situațiile economice date.

Tether a fost creat pentru a construi puntea dintre monedele fiat și criptomonede și pentru a oferi stabilitate, transparență și comisioane minime la tranzacționare. Acesta fluctuează odată cu dolarul american, și menține o rație de 1 la 1 cu acesta, în termeni de valoare. Cu toate acestea, Tether Ltd. Nu oferă nicio garanție în ceea ce privește drepturile de rambursare sau schimb al tokenilor Tether pentru bani reali – ceea ce înseamnă că tokenii Tether nu pot fi tranzacționați pentru dolari americani.

Conform datelor CryptoCompare, citate de The Wall Street Journal, 80% din toate tranzacțiile cu bitcoin sunt efectuate în Tether, iar stablecoinul este o sursă importantă de lichidități pentru piața criptomonedelor.

Tether a fost lansat ca RealCoin în iulie 2014, și a fost redenumit Tether în noiembrie, de către Tether Ltd., compania ce este responsabilă cu administrarea nivelului rezervelor de monedă fiat. Tranzacționarea acestuia a început în februarie 2015.

Controverse

În noiembrie 2017, ar fi fost atacată de hackeri, ce au furat monede Tether în valoare de 31 milioane $, după care a fost efectuat un hard fork. În ianuarie 2018, au întâmpinat un alt obstacol, întrucât auditul necesar dovedirii faptului că rezerva de bani reali este întreținută, nu a mai avut loc. În schimb, au anunțat că încheie colaborarea cu compania de audit, după care au primit o citație din partea autorităților de reglementare. Grijile legate de faptul că firma, acuzată de lipsă de transparență are suficiente rezerve pentru a susține moneda au fost omniprezente.

În aprilie 2019, Procurorul General al New York-ului, Letitia James a acuzat iFinex Inc., compania-mamă a Tether Ltd. și exchange-ul de criptomonede Bitfinex, de ascunderea unei pierderi de 850 milioane $.

Dosarele Curții spun că aceste fonduri au fost oferite unei entități din Panama, numită Crypto Capital Corp. fără vreun contract sau înțelegere, pentru a se ocupa de solicitările de retrageri de fonduri ale clienților. Bitfinex ar fi luat cel puțin 700 milioane $ din rezerva de bani a Tether pentru a acoperi golul lăsat de dispariția banilor.

În cadrul unei declarații, companiile au susținut că dosarele „au fost întocmite cu rea voință și sunt înțesate de declarații false.” „Dimpotrivă, am fost informați că aceste sume de capital crypto nu au fost pierdute, ci au fost de fapt confiscate și salvgardate. Am depus și depunem eforturi susținute pentru a ne exercita drepturile și căile de atac, pentru a obține eliberarea acestor fonduri.   Din păcate, Procurorul General al New York-ului pare să intenționeze să ne submineze aceste eforturi, din nefericire în detrimentul clienților noștri.”

Tokenul Tether poate fi tranzacționat în cadrul unor exchange-uri renumite, precum Binance, CoinSpot, BitFinex și Kraken.   (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.