Rolul multifuncțional al tehnologiei blockchain în stimularea progresului la nivel global
Odată cu apariția tehnologiei blockchain, în 2008 am fost martori la creșterea numărului de oportunități, de care au profitat nenumărate industrii.
Rolul multifuncțional al tehnologiei blockchain în stimularea progresului la nivel global
Odată cu apariția tehnologiei blockchain, în 2008 am fost martori la creșterea numărului de oportunități, de care au profitat nenumărate industrii. Acest uriaș boom va determina din ce în ce mai multe companii să se alăture mișcării și să-și intensifice operațiunile.
Industria alimentară
Utilizarea tehnologiei blockchain în cadrul industriei alimentare va duce la transparența proceselor de producție, distribuție și depozitare. Sistemul ledger-ului descentralizat va oferi un acces facil la informații cruciale, referitoare la produsul alimentar pe care îl achiziționați, de la momentul în care a fost cultivat, până la momentul în care a ajuns pe piață și perioada de timp pentru care a fost depozitat.
Un studiu efectuat de Walmart arată modul în care digitalizarea lanțului de aprovizionare cu alimente ar putea reduce riscul ca alimente alterate să ajungă la clienți. Walmart a încheiat un parteneriat cu IBM pentru dezvoltarea unui sistem Hyperledger, care să stocheze toate informațiile despre cele două produse pe care le-au ales pentru testare, și anume carne de porc și fructe de mango. Rezultatul a demonstrat că acesta este un sistem ce crește cantitatea de alimente proaspete, cu pierderi minime. Frank Yiannis, vicepreședinte pentru siguranță alimentară în cadrul Walmart, a declarat următoarele în legătură cu studiul:
„Cu tehnologia blockchain puteți face mutări strategice, ce vor oferi încredere consumatorilor și companiilor. Credem că îmbunătățirea trasabilității este folositoare și pentru alte aspecte ale sistemului alimentar.”
Sistemul de votare
Sistemul tradițional de vot a existat și și-a servit scopul ani de zile, dar putem spune cu certitudine că a devenit depășit. Sistemul digital de vot a apărut în urmă cu câțiva ani, pentru a înlocui votul clasic, cu buletine de vot pe hârtie, deși nu este clar încă dacă este o variantă mai sigură, mai ales în contextul în care există mulți hackeri, care așteaptă să profite de orice oportunitate. Deci, cum poate fi de ajutor tehnologia blockchain în acest context? După cum bine știm, scopul acesteia este de a face procesul pe cât de transparent posibil.
Criptografia bazată pe curbe eliptice oferă votanților posibilitatea să creeze două chei – private și publice – pentru a-și exprima votul. Cheia publică este dezvăluită unui verificator, care o autorizează, în timp ce cheia privată este înregistrată în mod anonim și este utilizată pentru a trece buletinele de vot și a semna în timpul votului. Odată finalizată această etapă, oricine poate verifica dacă semnătura este corectă sau greșită, prin utilizarea cheii publice. Acesta este modalitatea prin care blockchain poate furniza un vot mai ușor și mai bun.
Transferul de date
Dacă este ceva ce putem învăța din ultimul secol și ultimele șase luni de carantină la nivel global, este ritmul în care lumea devine digitalizată. În contextul în care multe companii, cercetători și indivizi urmăresc în mod constant să facă schimburi sigure de informații, adoptarea blockchain pentru transferurile de date este inevitabiă.
În timp ce metodele utilizate la scară largă pentru schimburile de date sunt încărcate cu multe defecte, blockchain se mândrește cu schimburi de informații peer-to-peer foarte sigure și independente de terți. Spre exemplu, Ideaology, un proiect open-source al Ethereum este o platformă pentru antreprenori, ingineri, artiști și oameni de știință ce le permite acestora să schimbe, să revizuiască și să-și monetizeze ideile în mod liber.
Medicină și produse farmaceutice
Până la 200 de miliarde $ se pierd anual din cauza medicamentelor contrafăcute și a altor greșeli din industria farmaceutică. Tehnologia blockchain are potențialul de a revoluționa industria farmaceutică, prin preluarea lanțurilor de aprovizionare. În mod cert va reduce în mod semnificativ răspândirea medicamentelor contrafăcute, sau sub standarde, întrucât fiecare medicament poate fi monitorizat în mod eficient, de la producție și până la raft.
Securitatea cibernetică
Atacurile cibernetice și crearea breșelor în sistemele cibernetice sunt la fel de vechi precum internetul, și am fost martorii unora semnificative, în care au fost furate miliarde de resurse și informații personale. Multe dintre aceste breșe sunt rezultatul vulnerabilității umane față de phishing. Un sistem blockchain poate împiedica aceste atacuri, prin utilizarea criptografiei – o rețea sofisticată de securitate, care utilizează un set de algoritmi, pentru a cripta și decripta datele.
Cu certitudine blockchain va fi prezent pentru mult timp, iar multe industrii au realizat deja acest aspect. Va fi interesant de urmărit câte industrii vor mai adopta tehnologia blockchain, în această eră post-pandemie.
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.