Știri blockchain & crypto - Crypto.com taie recompensele pentru staking după ce numărul utilizatorilor a depășit cifra de 5 milioane - Zenit St. Petersburg creează cartonașe de colecție blockchain cu jucătorii săi – 17-12-2020

Importantul exchange crypto și furnizor de carduri de debit, Crypto.com a depășit cifra de cinci milioane de utilizatori ...

Știri blockchain & crypto - Crypto.com taie recompensele pentru staking după ce numărul utilizatorilor a depășit cifra de 5 milioane - Zenit St. Petersburg creează cartonașe de colecție blockchain cu jucătorii săi – 17-12-2020

Crypto.com taie recompensele pentru staking după ce numărul utilizatorilor a depășit cifra de 5 milioane

Importantul exchange crypto și furnizor de carduri de debit, Crypto.com a depășit cifra de cinci milioane de utilizatori, pentru prima dată. Depășirea pragului vine la doar trei luni după ce platforma atinsese trei milioane de utilizatori.

Crypto.com a avut o creștere accelerată, încă din momentul în care platforma a atins un milion de utilizatori, în septembrie 2019, iar baza sa de utilizatori s-a triplat pe durata următoarelor nouă luni.

Co-fondatorul și CEO-ul Crypto.com, Kris Marszalek a declarat că firma intenționează să continue în mod „agresiv” creșterea bazei de utilizatori, menționând că platforma urmărește să aibă 15 milioane de utilizatori „până la sfârșitul anului 2021,” adăugând că:

„Țelul nostru pe termen lung este să atingem 100 milioane de utilizatori în ecosistemul Crypto.com, în următorii 5 ani.”

Nu toți cei cinci milioane de utilizatori sărbătoresc acest prag, având în vedere veștile despre reducerea recompenselor la staking, cu 70%, pentru token-ul CRO.

Utilizatorii ce fac stake pentru 180 de zile, cu 5000 CRO, sau mai mult, pot acum câștiga doar 6% pe an. Înaintea modificării, utilizatorii puteau câștiga 20% la stake-ul de CRO, în aceleași condiții.

Marszalek a explicat în cadrul unui tweet că recompensele mari, oferite până în prezent au atras utilizatori, dar au dus la pierderi, care trebuie reduse:

„Lucrăm la echilibrarea creșterii bazei de utilizatori cu nevoia de a face profit, de aceea am redus recent stimulentele." (Sursa EN)

Zenit St. Petersburg creează cartonașe de colecție blockchain cu jucătorii săi

Zenit St. Petersburg – cel mai bun club de fotbal din Rusia – a încheiat un contract cu platforma de fotbal virtual bazată pe blockchain, Sorare.

Din 15 octombrie, jucătorii clubului Zenit sunt lansați în forma unor cartonașe digitale colecționabile și tranzacționabile, în cadrul jocului bazat pe blockchain, alăturându-se astfel, altor 100 de cluburi de fotbal internaționale, printre care și Juventus, PSG și Atletico Madrid.

Cartonașele blockchain pot fi schimbate cu alți manageri, iar gamerii pot începe să joace, imediat ce dețin un număr minim de cinci cartonașe digitale. Punctajul fiecărui cartonaș este legat de performanța din viața reală a jucătorului, din cadrul tabelei ligii de fotbal.

CEO-ul Sorare, Nicolas Julia spune că platforma aspiră să creeze un joc blockchain de fotbal virtual, la nivel global, care să includă primele 10 ligi ale lumii.

De la lansarea sa, în martie 2019, Sorare a crescut cu o medie de 52% în fiecare lună, iar astăzi numără 40 000 de utilizatori, la nivel global. În mod interesant, Rusia este a treia în lume ca număr de utilizatori Sorare, având o creștere a numărului acestora de 70% de la lună, la lună. Rusia este totodată pe primul loc ca medie de timp petrecută pe platforma de gaming, cu o oră și 15 minute pe zi.

Directorul general al Zenit, Alexander Medvedev, a declarat că speră că parteneriatul cu Sorare va furniza clubului o mai bună acoperire a brandului și că îi va permite să ajungă la fanii tineri din străinătate, în special din Asia și SUA.  (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant cu plata cu card Visa și Mastercard.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.