Știri crypto & Bitcoin - Binance Singapore își retrage cererea de licență crypto - Doar 10% din oferta de Bitcoin a rămas disponibilă pentru minare – 07-03-2022

Știri crypto & Bitcoin - Binance Singapore își retrage cererea de licență crypto - Doar 10% din oferta de Bitcoin a rămas disponibilă pentru minare – 07-03-2022

Binance Singapore își retrage cererea de licență crypto

Exchange-ul crypto, Binance și-a retras cererea depusă la Autoritatea Monetară din Singapore (MAS) pentru obținerea unei licențe de servicii de plată digitală cu tokeni.

Binance.sg a încetat să mai primească noi utilizatori și nu va permite cetățenilor din Singapore să depună criptomonede sau fiat în cadrul exchange-ului.

Până la 13 februarie 2022, Binance intenționează să "lichideze" toate serviciile care au legătură cu tranzacționarea cu tokeni crypto. Cu toate acestea, exchange-ul a anunțat că nu își va asuma nicio responsabilitate pentru activele utilizatorilor după termenul limită stabilit de companie:

"Cu efect imediat, utilizatorii trebuie să înceapă să își facă planuri pentru a-și retrage crypto și fiat de pe Binance.sg. Conturile utilizatorilor înregistrați care nu au trecut de KYC vor fi suspendate".

Începând cu 13 ianuarie, utilizatorilor Binance.sg li se va interzice să cumpere și să vândă crypto. În timpul acestei etape:

"Utilizatorii pot doar să își retragă și să își mute crypto pe platforme terțe sau portofele crypto; și/sau să își retragă SGD. Toate conturile trebuie să fie închise până la 13 februarie 2022".

Binance intenționează să ia măsuri suplimentare pentru a elibera activele utilizatorilor, în urma unei solicitări oficiale adresate serviciului pentru clienți al companiei.

După data finală, Binance nu va permite niciunui utilizator din Singapore să închidă poziții sau să retragă active crypto. "Activele crypto blocate vor fi păstrate într-un cont de garanție, iar activele dvs. fiat vor fi transferate în contul dvs. personal StraitsX", se arată în anunț.

"Vă recomandăm să luați măsuri cât mai curând posibil, înainte de termenul limită, pentru închiderea contului (13 februarie 2022). Vă rugăm să rețineți că BAS nu va fi trasă la răspundere pentru nicio pierdere care rezultă din faptul că nu ați reușit să vă retrageți activele și să vă închideți contul până la 13 februarie 2022." (Sursa EN)

Doar 10% din oferta de Bitcoin a rămas disponibilă pentru minare

Numărul total de Bitcoin (BTC) în circulație a atins o etapă importantă, la un an și jumătate de la ultimul halving al Bitcoin, întrucât 90% din oferta totală maximă a fost extrasă.

Datele actuale de la Blockchain.com arată că Bitcoin în circulație a ajuns 18,899 milioane, ceea ce înseamnă că a mai rămas de minat doar 10% din oferta totală. În timp ce minarea primelor 90% din BTC a durat aproximativ 12 ani, restul va dura ceva mai mult.

Bitcoin are un plafon maxim de 21 de milioane de monede, stabilit de creatorul său anonim, Satoshi Nakamoto. Această limitare este scrisă în codul sursă al Bitcoin și este aplicată de nodurile rețelei. Plafonul maxim al Bitcoin este esențial pentru propunerea sa de valoare ca monedă și ca instrument de investiții.

După cum a fost detaliat, va fi nevoie de 119 ani de acum înainte pentru a finaliza procesul de minare al Bitcoin, din cauza faptului că rata de producere a noilor Bitcoin este redusă la jumătate la fiecare patru ani în cadrul unei execuții de protocol predeterminate, cunoscută și sub numele de Bitcoin halving.

Deoarece blockchain-ul Bitcoin creează noi BTC doar ca recompensă pentru miners care verifică noi blocuri, halving-ul asigură producerea a mai puțini Bitcoin pe măsură ce oferta totală în circulație crește. Din mai 2020, miners au câștigat 6,25 Bitcoin pentru fiecare bloc nou verificat. Această rată va scădea la 3,125 BTC pe bloc la următorul halving, în 2024. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este o platforma acreditata pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.