Știri crypto & Bitcoin - Citat din Biblie găsit în blocul Bitcoin cu numărul 666 666 - Portofelul crypto Trezor avertizează utilizatorii asupra unei escrocherii cu o aplicație duplicat pe Google Play – 31-03-2021

Un mesaj biblic ascuns, a fost găsit încorporat într-o tranzacție, în blocul cu numărul 666 666 al blockchain-ului Bitcoin (BTC) ...

Știri crypto & Bitcoin - Citat din Biblie găsit în blocul Bitcoin cu numărul 666 666  - Portofelul crypto Trezor avertizează utilizatorii asupra unei escrocherii cu o aplicație duplicat pe Google Play – 31-03-2021

Citat din Biblie găsit în blocul Bitcoin cu numărul 666 666

Un mesaj biblic ascuns, a fost găsit încorporat într-o tranzacție, în blocul cu numărul 666 666 al blockchain-ului Bitcoin (BTC).

Mesajul este un citat din cartea a șasea a Noului Testament, Epistola pentru Romani. Zărit inițial de către @[email protected] acesta spune că:

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin bine – Romani 12:21.”

Tranzacția în cauză avea aceeași sumă de Bitcoin – 432 100 satoshi (160$) – trimisă către două adrese diferite. Primele câteva caractere ale acelor adrese conțin cuvintele „Dumnezeu” și „Biblie.”

Oricine ar fi cel care a trimis tranzacțiile, a plătit peste 50$ în comisioane, echivalând cu de cinci ori mai mult decât comisionul maxim la tranzacționare din acea zi, conform Bitinfocharts.com. Aceasta presupune că scopul expeditorului a fost de a avea atât tranzacțiile, cât și mesajul, incluse în blocul 666 666, în mod specific.

Nu este pentru prima dată când se găsește un mesaj ascuns, încorporat în blockchain-ul Bitcoin. Cel mai celebru exemplu este mesajul descoperit în primul bloc minat vreodată, cunoscut drept „blocul de geneză.”

„The Times 03/ian/2009 Cancelarul este la un pas de al doilea plan de salvare pentru bănci”

O continuare a fost organizată pe fondul primei faze a seriei de imprimare a banilor a Rezervei Federale a Statelor Unite în 2020, ca răspuns la criza COVID-19. Numărul blocului 630.000 a dezvăluit următorul mesaj:

„NYTimes 09/apr/2020 Cu o injectare de 2.3 trilioane $, planul Fed depășește cu mult ajutorul din 2008.”

Plantarea de mesaje în blockchains a devenit o apariție obișnuită în ultimii ani. Mesajele anterioare au fost sub forma cererilor în căsătorie, poezii, elogii și obscenități. (Sursa EN)

Portofelul crypto Trezor avertizează utilizatorii asupra unei escrocherii cu o aplicație duplicat pe Google Play

Trezor, un furnizor important de portofele hardware pentru criptomonede și-a avertizat utilizatorii cu privire la o aplicație Trezor falsă, pe Google Play.

Conform Trezor, aplicația falsă este malițioasă și nu are legătură cu Trezor sau SatoshiLabs, o companie ce a creat portofelul Trezor. Trezor a solicitat clienților săi să nu instaleze aplicația.

De asemenea, Trezor le-a furnizat utilizatorilor săi un scurt ghid pentru utilizarea portofelului Trezor, în Android. În manual, compania a listat aplicațiile terțe ale Trezor, inclusiv Mycelium, Sentinel, sau Walleth.

La momentul publicării articolului, aplicația malițioasă încă era disponibilă pe Google Play. Aplicația duplicat are aproximativ 200 de recenzii în app store, dintre care, majoritatea avertizează cu privire la faptul că este o escrocherie.

Aceasta nu este prima dată când o aplicație falsă este listată pe Google Play. În luna mai, 2019, Cointelegraph a raportat o aplicație malițioasă pe Google Play, care imita portofelul Trezor. Aplicația a fost descoperită de către cercetătorii ESET antivirus, care au declarat că se așteaptă ca tot mai multe aplicații crypto false să își facă intrarea în magazinul Android, pe măsură ce se dezvoltă piața crypto. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.