Știri crypto & Bitcoin - Consilier financiar britanic cere guvernului interzicerea tranzacțiilor crypto - Exchange-ul crypto Livecoin din Rusia se închide în urma unui presupus atac cibernetic – 17-03-2021

Neil Liversidge, un consilier financiar cu vechime în domeniu, a cerut guvernului Marii Britanii interzicerea tranzacțiilor cu criptomonede, precum ...

Știri crypto & Bitcoin - Consilier financiar britanic cere guvernului interzicerea tranzacțiilor crypto - Exchange-ul crypto Livecoin din Rusia se închide în urma unui presupus atac cibernetic – 17-03-2021

Consilier financiar britanic cere guvernului interzicerea tranzacțiilor crypto

Neil Liversidge, un consilier financiar cu vechime în domeniu, a cerut guvernului Marii Britanii interzicerea tranzacțiilor cu criptomonede, precum Bitcoin (BTC).

Liversidge, proprietarul companiei independente de consiliere financiară, West Riding Personal Financial Solutions a formulat o petiție, prin care cere autorităților financiare locale să oprească tranzacțiile cu crypto în Marea Britanie. Petiția spune că:

„Cer legiferare pentru interzicerea plăților cu criptomonede, sau acceptarea acestora, de către cetățenii rezidenți, sau de către companiile din Marea Britanie și cer autorităților de reglementare din Marea Britanie (FCA și PRA) să interzică tranzacțiile efectuate de către instituțiile financiare din Marea Britanie, cu criptomonede precum Bitcoin.”

Liversidge a citat un scenariu anti-crypto des întâlnit, argumentând că, criptomonede precum Bitcoin nu dețin o valoare intrinsecă și „pot avea o influență destabilizatoare asupra societății, fiind adesea folosite pentru activități infracționale.” Consilierul mai crede de asemenea că, minarea de criptomonede este „dăunătoare mediului înconjurător.”

Conform site-ului guvernului și parlamentului din Marea Britanie, termenul limită al petiției este de 7 iulie 2021. La momentul publicării articolului, petiția strânsese 108 semnături.

În cadrul unui interviu pentru publicația axată pe finanțe, Professional Adviser, Liversidge a menționat faptul că, o interdicție asupra tranzacțiilor crypto, în Marea Britanie va ajuta la reducerea puterii infractorilor, de a utiliza crypto precum Bitcoin, pentru activități ilegale. „Forțele de ordine nu vor putea niciodată să îi prindă pe toți, ba chiar nici pe majoritatea dintre ei, dar distrugându-le baza financiară, le va fi redusă și puterea.”

Liversidge a mai spus că o interdicție asupra crypto ar atrage imediat după sine o prăbușire la nivel de piață: „Dacă guvernul Marii Britanii preia inițiativa, prin interzicere tranzacțiilor crypto, așa cum solicită petiția mea, aceasta va declanșa o reacție în lanț, ce va duce la prăbușirea criptomonedelor, peste noapte.” (Sursa EN)

Exchange-ul crypto Livecoin din Rusia se închide în urma unui presupus atac cibernetic

Exchange-ul crypto, Livecoin, din Rusia a anunțat că se va închide, aceasta după ce și-a sistat brusc operațiunile, la sfârșitul lunii decembrie 2020.

Conform paginii principale a site-ului Livecoin, exchange-ul nu își poate continua operațiunile, din cauza unor pagube tehnice și financiare, provocate de către un presupus atac cibernetic asupra serverelor sale, petrecut la sfârșitul anului 2020.

Livecoin a declarat că urmărește să „ramburseze fondurile rămase”clienților săi, cerând utilizatorilor să contacteze exchange-ul prin email, pentru a finaliza verificările. Pentru a iniția procedura, utilizatorii Livecoin trebuie să-și trimită numele de utilizatori și dată înregistrării pe platformă.

Exchange-ul a promis că va furniza detalii cu privire la instrucțiuni, menționând că cererile de rambursare vor fi acceptate până pe 17 martie, 2021. „După această dată, cererile noi nu vor mai fi acceptate.”Exchange-ul nu a specificat când anume se așteaptă să își plătească clienții.

Livecoin a avertizat de asemenea utilizatorii, cu privire la grupuri de chat neoficiale ale Livecoin, care ar putea împrăștia informații false și care ar putea încerca să fraudeze utilizatorii. „Participarea în cadrul acestor grupuri vă expune la riscuri mari, deoarece noi nu deținem niciun grup,” a scris Livecoin, susținând că site-ul său reprezintă singura sursă de informații oficiale. Compania a mai spus de asemenea, că există o investigație aflată în desfășurare. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.