Știri crypto & Bitcoin - Consiliul din Miami susține inițiativa primarului de a oferi salarii în Bitcoin angajaților primăriei - Bloomberg: Se apropie o interdicție asupra criptomonedelor în India – 20-04-2021

Primarul orașului Miami, Francis Suarez a propus ca Bitcoin (BTC) să devină un instrument de plată acceptat în diverse ...

Știri crypto & Bitcoin - Consiliul din Miami susține inițiativa primarului de a oferi salarii în Bitcoin angajaților primăriei - Bloomberg: Se apropie o interdicție asupra criptomonedelor în India – 20-04-2021

Consiliul din Miami susține inițiativa primarului de a oferi salarii în Bitcoin angajaților primăriei

Primarul orașului Miami, Francis Suarez a propus ca Bitcoin (BTC) să devină un instrument de plată acceptat în diverse departamente administrative ale primăriei orașului.

Primarul a declarat că, comisia orașului a susținut propunerea și că a procedat la inițierea următorilor pași:

„Doresc să mulțumesc membrilor comisiei orașului Miami pentru susținerea propunerii mele, ceea ce înseamnă că un manager la nivel de oraș va căuta, în urma analizei, un furnizor care să poată oferi angajaților noștri plata unui procentaj din salariu, în Bitcoin.”

Suarez a declarat că, „Este minunat să fii un oraș orientat spre crypto și vreau să mulțumesc colegilor mei din comisie pentru că au permis ca acest lucru să devină posibil.”

Deși comisia a aprobat rezoluția 4-1, aceasta a reformulat documentul original. Comisia a fost mai curând de acord doar cu studiul de fezabilitate al acestor pași, decât cu trecerea propriu-zisă la acțiune, așa cum sugera propunerea inițială.

Conform surselor, unii dintre membrii comisiei au avertizat asupra riscurilor de folosire a Bitcoin fără un studiu riguros. Ken Russell, vicepreședinte al comisiei orașului a afirmat că „în mod sigur nu se opune”ideii că Miami va îmbrățișa Bitcoin. Cu toate acestea, este la fel de important să fie sigur că „toată lumea știe în ce se implică.” (Sursa EN)

Bloomberg: Se apropie o interdicție asupra criptomonedelor în India

O sursă anonimă, ce a pretins a fi un oficial al ministerului de finanțe din India a afirmat că utilizarea activelor crypto va fi în curând complet interzisă, în cea de-a doua cea mai populată țară din lume.

În cadrul unui interviu pentru Bloomberg, sursa a pretins că utilizarea de criptomonede, în toate formele acestora va fi interzisă în conformitate cu o nouă lege, care va fi curând introdusă în parlament. Tranzacțiile cu crypto prin intermediul exchange-urilor străine vor fi de asemenea interzise.

Se așteaptă ca investitorilor în crypto să li se ofere o perioadă de tranziție de trei-șase luni, pentru a-și putea lichida deținerile, odată ce noua lege va intra în vigoare.

Oficialul a subliniat faptul că activele crypto au fost luate în vizor de către legislatorii indieni, din cauza lipsei susținerii acestora de către Banca de Rezerve a Indiei, sau RBI.

În luna ianuarie, parlamentul Indiei a introdus Legea pentru Criptomonede și Reglementarea Monedelor Digitale 2021. Rolul legii a fost descris ca având scopul de a crea un cadru de susținere pentru o CBDC emisă de către RBI și de a „interzice în India, toate criptomonedele private.”

Sathvik Vishwanath, co-fondatorul și CEO-ul exchange-ului crypto indian, Unocoin a declarat pentru Bloomberg că industria crypto locală este neliniștită în așteptarea „detaliilor ce vor determina direcția de mers a lucrurilor:”

„Dacă guvernul trece la interzicerea criptomonedelor, cu excepția celor susținute de către stat, nu va mai avea sens să ne continuăm afacerea în India. Dar va trebui să așteptăm și să vedem ce se întâmplă.” (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant cu plata cu card Visa și Mastercard.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.