Știri crypto & Bitcoin - Economist șef al CME sugerează că Bitcoin câștigă teren în fața aurului, ca acoperire împotriva riscurilor - Mike McGlone spune că BTC s-ar putea îndrepta către 50k $, deoarece aurul își pierde atracția - 09-04-2021
Economistul șef al CME Group, Bluford Putnam a admis recent că Bitcoin este în competiție cu aurul, în calitate de...
Economist șef al CME sugerează că Bitcoin câștigă teren în fața aurului, ca acoperire împotriva riscurilor
Economistul șef al CME Group, Bluford Putnam a admis recent că Bitcoin este în competiție cu aurul, în calitate de acoperire împotriva inflației.
„Se pare că aurul are un competitor nou, în Bitcoin. Luând în calcul prețul aurului este posibil ca producția crescută să fie o caracteristică a anului 2021.”
Rezerva de aur este mai slab definită decât cea a Bitcoin. Încorporat în codul activului, BTC a stabilit o limită maximă de 21 de milioane de monede, puse în circulație pe baza unui program constant de minare. Putnam a menționat această caracteristică a Bitcoin în logica sa, deși a menționat și natura volatilă a monedei. „Fiți conștienți, o rezervă finită nu înseamnă o volatilitate mai mică, ci poate însemna chiar opusul.”
„Atunci când rezerva nu este elastică, dinamica schimbării modelelor cu cererea poate avea un impact foarte puternic și brusc asupra prețurilor. Bitcoin a ilustrat acest punct.”
Un depozit de valoare, sau o acoperire împotriva riscurilor, înseamnă adesea un loc de depozitare a unei valori pentru termen mai lung, ca posibilă protecție împotriva inflației și a schimbărilor la nivel economic. Lipsa corelării poate fi un aspect cheie pentru un activ sigur, așa cum a menționat Investopedia.
„Am remarcat, de asemenea, că aurul își poate pierde atractivitatea ca acoperire împotriva riscurilor politice de la nivel global. În perioada 2017-2020, cele mai multe dintre suișurile și coborâșurile prețului aurului par să fie direct legate de schimbările politicilor Fed, mai mult decât de orice altceva. Din moment ce titlurile de capital au răspuns acelorași forțe motrice, relația dintre aur și acestea a tins să devină mai strâns asociată, scăzând astfel atractivitatea aurului ca activ sigur.” (Sursa EN)
Mike McGlone spune că BTC s-ar putea îndrepta către 50k $, deoarece aurul își pierde atracția
Conform strategului Bloomberg, Mike McGlone, Bitcoin își va continua direcția bullish către 50k $, deoarece investitorii își mută fondurile din aur, în activul digital. Acesta consideră că până în 2024, volatilitatea Bitcoin ar putea atinge nivelurile aurului, crescându-i prețul.
În cadrul unui raport, McGlone a explicat că Bitcoin are parte de susținere puternică la prețul de 30k $, iar „creșterea adoptării la nivel instituțional și potențialul de a deveni un activ de rezervă la nivel global”ar putea duce prețul la 50k $, sau mai mult.
Raportul a citat dovezi ale fondurilor mutate de la aur, la Bitcoin, subliniind fluxurile accelerate în Grayscale Bitcoin Trust (GBTC) și declinul în toate deținerile cunoscute, de ETF în aur.
„Într-o lume ce devine digitală este logic să te aștepți ca mai multe fonduri să meargă către Bitcoin, dinspre metalele prețioase.”
O creștere a volatilității bursiere a fost de bun augur pentru aur și Bitcoin în trecut, a explicat strategul, cu o investiție combinată a Bitcoin și a aurului ce a arătat o rată a volatilității mai scăzută la 260 zile (30%), comparativ cu S&P 500 (35%).
În ciuda acestui fapt, McGlone crede că activul digital are potențialul ca nivelurile sale de rezistență să crească de 100 de ori peste cele ale aurului. Actualele niveluri de rezistență pentru BTC sunt de 22 de ori mai mari decât cele ale aurului.
McGlone a spus că Bitcoin este pe cale de a egala nivelul de risc al aurului, până în 2024. De fapt, acesta a spus că Bitcoin ar putea deveni chiar mai puțin volatil decât aurul, datorită rezervei sale limitate. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.