Știri crypto & Bitcoin - Fostul președinte al SEC, Jay Clayton dezvăluie ce anume duce la creșterea BTC - Prețul Bitcoin s-a dublat de la ultimul halving, rămânând doar 3.4 milioane de monede disponibile – 05-02-2021
Fostul președinte al SEC, Jay Clayton, care a supervizat închiderea a nouă exchange-uri pentru fonduri de tranzacționare BTC, pe durata mandatului său, a declarat ...
Fostul președinte al SEC, Jay Clayton dezvăluie ce anume duce la creșterea BTC
Fostul președinte al SEC, Jay Clayton, care a supervizat închiderea a nouă exchange-uri pentru fonduri de tranzacționare BTC, pe durata mandatului său, a declarat pentru CNBC faptul că, „ineficiențele” din cadrul actualelor sisteme de plăți continuă să ducă la o creștere a popularității Bitcoin.
Într-o apariție în cadrul Squawk Box, Clayton, a confirmat evaluarea generală a agenției sale, conform căreia, Bitcoin nu este un titlu de valoare, ci un mecanism de plată și un depozit de valoare.
Președintele a fost criticat puternic de către comunitatea Bitcoin, pentru că a ținut din scurt Bitcoin și criptomonedele în general. Cu toate acestea, pe durata mandatului său ca președinte al SEC, Clayton nu a fost în principiu, niciodată un oponent înverșunat al Bitcoin, dar și-a exprimat în mod regulat temerile asupra faptului că investitorii de rând ar putea fi expuși în mod gratuit unui risc, la investiția în Bitcoin ETF.
Riscul se datorează percepției SEC, conform căreia, natura în mare parte nereglementată a unor exchange-uri Bitcoin, face ca prețul acestuia să poată fi manipulat prea ușor. Cu Clayton ieșit din funcția de președinte al SEC, unii susținători ai Bitcoin consideră că șansele ca Bitcoin ETF să fie aprobat sunt acum mai mari ca niciodată.
Clayton consideră că Bitcoin va continua să crească, în timp ce vor evolua și seturile de reglementări.
„Ceea ce vedem acum este că, actualele noastre mecanisme de plată, au ineficiențe, atât pe plan intern cât și internațional. Acele ineficiențe sunt lucrurile care duc la creșterea Bitcoin… Și vom mai vedea aceasta și de acum înainte. Vom vedea acest lucru prinzând contur și vom vedea mai multe reglementări cu privire la plățile digitale.” (Sursa EN)
Prețul Bitcoin s-a dublat de la ultimul halving, rămânând doar 3.4 milioane de monede disponibile
Prețul Bitcoin s-a dublat de la ultimul halving, din luna mai. Mai precis, Bitcoin a crescut cu 110%, pornind de la prețul de 8 566 $ în luna mai, la 18 000 $ la momentul articolului.
Conform unui raport al companiei de analiză crypto, Chainalysis, nivelurile de lichidități și fluxurile de tranzacții s-au schimbat dramatic de la ultimul halving.
Compania clasifică drept nelichide, sau deținute de investitori, „portofelele ce trimit mai puțin de 25% BTC decât au primit vreodată,” în timp ce restul portofelelor sunt clasificate drept BTC lichizi, sau deținuți de către traderi.
Datele Chainalysis arată că numărul de BTC disponibili pentru noi investitori a început să scadă mai devreme în cursul anului 2020, timp în care a crescut mult numărul de BTC nelichizi. Chainalysis estimează că numărul de BTC lichizi, în momentul de față este undeva aproape de 3.4 milioane.
Compania atribuie diminuarea rezervei de BTC lichizi, achizițiilor făcute de către investitorii instituționali, de-a lungul anului 2020:
„De la investitori importanți, precum Paul Tudor Jones, care a comparat achiziționarea Bitcoin cu investiția timpurie în Apple, sau Google și până la corporații precum Square, care a investit în Bitcoin, 50 milioane $, sau 1% din activele sale totale,și până la companii mainstream și instituții financiare, toți se îndreaptă spre Bitcoin.” (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.