Știri crypto & Bitcoin - Potrivit surselor, Bitmain taie finanțarea pentru dezvoltatorii Bitcoin Core - CEO-ul PayPal solicită industriei crypto să lucreze îndeaproape cu autoritățile de reglementare – 11-02-2021
Conform surselor, Bitmain ar fi oprit finanțarea pentru unii dintre dezvoltatorii principali, ce se ocupau de mentenanța software-ului ...
Potrivit surselor, Bitmain taie finanțarea pentru dezvoltatorii Bitcoin Core
Conform surselor, Bitmain ar fi oprit finanțarea pentru unii dintre dezvoltatorii principali, ce se ocupau de mentenanța software-ului Bitcoin.
Jonas Schnelli, un important contribuabil și responsabil pentru Bitcoin Core a susținut că, Bitmain a oprit sprijinul acordat, după o finanțare ce a durat mai bine de trei ani.
În cadrul unui tweet din 1 decembrie, Schnelli a spus că a pierdut sponsorizarea din partea Bitmain, împreună cu Joao Barbosa, un alt colaborator Bitcoin Core, cunoscut pe GitHub sub pseudonimul „Promag.”
„Mulțumesc Bitmain pentru tot ajutorul oferit ( în ciuda neînțelegerilor pe care le-am avut),” a scris Schnelli, solicitând comunității crypto să contribuie la viitoarele eforturi ale Bitcoin Core.
Fondatorul Hex, Richard Heart a comentat ulterior că, alte companii ar fi dispuse să finanțeze proiectul Bitcoin Core, întrucât Bitcoin atinge noi niveluri record.
Unii utilizatori Reddit au sugerat de asemenea că Bitmain ar fi putut găsi o modalitate mai bună de a-și cheltui banii, decât pentru finanțarea proiectului Bitcoin Core. Un utilizator Reddit a afirmat că, „Eu consider că este un miracol că încă mai primeau finanțare.” (Sursa EN)
CEO-ul PayPal solicită industriei crypto să lucreze îndeaproape cu autoritățile de reglementare
CEO-ul PayPal, Dan Schulman este de părere că nu există o altă metodă de dezvoltare a industriei criptomonedelor, decât printr-o strânsă colaborare cu autoritățile de reglementare.
Schulman s-a alăturat conferinței online a Web Summit, pentru a discuta despre era cashless a industriei financiare globale, cu gazda Squawk Box, Andrew Ross Sorkin.
Ca parte a discuției, Schulman a abordat probleme legate de reglementarea criptomonedelor, solicitând industriei să fie într-o strânsă colaborare cu autoritățile financiare, pentru a aduce mai multă utilitate pentru crypto. „Există doar o singură metodă de abordare, iar aceasta este colaborarea cu autoritățile de reglementare.”
Schulman a mers mai departe și a declarat că fundamentul furnizării serviciilor din industria crypto constă în respectarea reglementărilor:
„Parte din aceste abilități fundamentale este reprezentată de respectarea reglementărilor, înțelegerea deplină a securității, a managementului riscului, a tuturor controalelor financiare, a controalelor FinCEN și a controalelor AML. Fără acestea nu ai ce căuta în această arenă. […] Trebuie să ai toate acestea.”
Schulman a declarat că firma a investit „o sumă uriașă”pentru conformitate financiară, subliniind faptul că PayPal a devenit prima companie ce a primit o BitLincese condițională din partea autorităților de reglementare din New York. „Facem toate acestea în strânsă colaborare cu autoritățile de reglementare și este singura metodă pe care cu toții trebuie să o folosească.”
„O monitorizare deosebită a reglementărilor este extraordinar de importantă, și nu am absolut nicio problemă cu aceasta,” a declarat executivul. Schulman a afirmat că PayPal este în relații strânse cu reglementatorii, deoarece își propune să împiedice practicile ilegale, precum spălarea banilor.
În luna octombrie, PayPal a anunțat în mod oficial planurile companiei de a introduce posibilitatea de achiziționare, păstrare și vânzare pentru un număr de criptomonede, printre care Bitcoin (BTC), Ether (ETH), Bitcoin Cash (BCH) și Litecoin (LTC), direct prin intermediul portofelului digital PayPal. Ulterior, PayPal și-a lansat serviciile sale crypto în SUA, permițând clienților să efectueze tranzacții de până la 20 000$ pe lună.
Schulman a mai afirmat anterior că, serviciile crypto ale PayPal vor duce în cele din urmă la creșterea utilității criptomonedelor. (Sursa EN)
Echipa Tradesilvania
Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.
Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.
Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.