Știri crypto & Bitcoin - Rivalul Coinbase, Kraken, lansează tranzacționarea crypto mobilă în SUA - Satoshi Nakamoto va fi imortalizat în bronz lângă statuia lui Steve Jobs din Budapesta – 07-09-2021

Importantul exchange crypto, Kraken, a lansat o aplicație mobilă de tranzacționare a criptomonedelor, într-o nouă mișcare menită să stimuleze adoptarea ...

Știri crypto & Bitcoin - Rivalul Coinbase, Kraken, lansează tranzacționarea crypto mobilă în SUA - Satoshi Nakamoto va fi imortalizat în bronz lângă statuia lui Steve Jobs din Budapesta – 07-09-2021

Rivalul Coinbase, Kraken, lansează tranzacționarea crypto mobilă în SUA

Importantul exchange crypto, Kraken, a lansat o aplicație mobilă de tranzacționare a criptomonedelor, într-o nouă mișcare menită să stimuleze adoptarea industriei în SUA.

Compania a anunțat că noua sa aplicație este acum disponibilă pentru cea mai mare parte a Statelor Unite, precum și pentru alte țări din întreaga lume, atât pentru utilizatorii de iOS, cât și pentru cei de Android.

Aplicația le permite utilizatorilor să tranzacționeze peste 50 de criptomonede, precum Bitcoin (BTC) și Ether (ETH), prin intermediul smartphone-urilor. Mișcarea vine după o lansare a aplicației mobile Kraken, în Europa, în luna ianuarie a acestui an.

"Această aplicație pentru consumatori este prima noastră incursiune majoră pentru a sprijini o adoptare mai largă de către consumatori, într-o interfață mult mai simplificată și mai ușor de utilizat", a precizat Jeremy Welch, directorul de produs al Kraken.

Lansarea noii aplicații are loc în contextul în care volumele de tranzacționare Kraken au crescut de peste șase ori de la începutul anului până în luna mai, a precizat Welch. "Ultimele cinci luni au fost destul de ireale la Kraken. Am văzut o creștere a numărului de clienți noi", a adăugat el.

Lansată în 2013, Kraken spune că are 7 milioane de clienți până în prezent, ceea ce o face una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare de criptomonede din lume, concurând cu companii precum Binance, Huobi și Coinbase. La momentul redactării acestui articol, exchange-ul se află pe locul patru în topul celor mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor, în funcție de volumele zilnice de tranzacționare, potrivit datelor CoinMarketCap. (Sursa EN)

Satoshi Nakamoto va fi imortalizat în bronz lângă statuia lui Steve Jobs din Budapesta

Creatorul anonim al Bitcoin, Satoshi Nakamoto, va fi reprezentat printr-o statuie de bronz, în mărime naturală în Budapesta, capitala Ungariei.

Potrivit publicației locale Hungary Today, sculptorii Réka Gergely și Tamás Gilly sunt cei care proiectează statuia și au dezvăluit planurile inițiale, care descriu o figură cu o față fără trăsături, purtând un hanorac Bitcoin.

Gluga este peste capul figurii, iar fața va fi realizată dintr-o suprafață reflectorizantă, astfel încât spectatorii să se poată vedea oglindiți înapoi atunci când privesc statuia - subliniind ideea că "toți suntem Satoshi".

Proiectul a fost inițiat de András Györfi, un pasionat de criptomonede. Vorbind cu Hungary Today, acesta a subliniat beneficiile pe care Bitcoin și tehnologia blockchain le oferă lumii:

"Este o bază de date eficientă, echitabilă și transparentă, care elimină neîncrederea între oameni și poate face lumea mai bună în multe domenii, de la aprovizionarea cu alimente până la livrarea de ajutoare".

Proiectul a fost finanțat de patru organizații: Mr. Coin, Crypto Academy, Blockchain Hungary Association și Blockchain Budapest.

Statuia urmează să fie ridicată în Parcul Graphisoft, din districtul 3 din Budapesta, care are deja o statuie care îl reprezintă pe fondatorul Apple, Steve Jobs, în look-ul său caracteristic, cu blugi, guler și adidași. Aceasta a fost comandată ca un omagiu adus lui Jobs de Graphisoft, o firmă maghiară de software în care Jobs a investit ca start-up la mijlocul anilor 1980. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.