Știri crypto & Bitcoin - Volumul global de căutări pe Google, pentru Bitcoin pare mai mare ca în 2017 - CIO-ul BlackRock spune că „Bitcoin va lua în mare măsură locul aurului” – 10-02-2021

Conform datelor adunate de către Brad Michelson, un senior marketing manager pentru importanta platformă de tranzacționare și investiții ...

Știri crypto & Bitcoin - Volumul global de căutări pe Google, pentru Bitcoin pare mai mare ca în 2017 - CIO-ul BlackRock spune că „Bitcoin va lua în mare măsură locul aurului” – 10-02-2021

Volumul global de căutări pe Google, pentru Bitcoin pare mai mare ca în 2017

Conform datelor adunate de către Brad Michelson, un senior marketing manager pentru importanta platformă de tranzacționare și investiții eToro, volumul global lunar pentru căutările Bitcoin, în timpul bull run-ului din decembrie 2017 a fost mai scăzut decât în luna noiembrie, 2020.

Citând furnizorul de date SEO, SEMrush, Michelson a spus că volumul global al căutărilor pentru Bitcoin, din noiembrie 2020 a fost de aproximativ 8.9 milioane de căutări. Aceasta reprezintă cu 365% mai mult decât volumul de căutări despre Bitcoin, înregistrat în decembrie 2017, care a însumat 2.5 milioane de căutări, conform datelor lui Michelson.

Michelson a evidențiat o discrepanță uriașă între datele oferite de către SEMrush și cele oferite de către Google Trends, un instrument de succes pentru analiza popularității căutărilor de top în Google:

„Un trend interesant pe care datele Google Trends nu l-au arătat este acela că volumul global de căutări pentru Bitcoin, din decembrie 2017 a fost de fapt mai mic decât cel din noiembrie 2020.”

Într-adevăr, conform datelor oferite de către Google Trends, volumul de căutări la zi este departe de maxima înregistrată în decembrie 2017, atunci când Bitcoin a atins prețul istoric de 20 000$.

Michelson a spus că Google Trends ia în calcul doar rezultatele pentru un keyword, excluzând rezultatele ce conțin cuvinte cheie asemănătoare:

„Atunci când cauți ‚Bitcoin’ în Google Trends, găsești rezultate doar pentru acest cuvânt cheie. Aceste date exclud toate celelalte cuvinte cheie asemănătoare și toate celelalte căutări asociate cu Bitcoin. Acesta este motivul pentru care datele SEMrush indică valori mult mai mari.” (Sursa EN)

CIO-ul BlackRock spune că „Bitcoin va lua în mare măsură locul aurului”

Unui dintre executivii BlackRock, cel mai mare administrator de active din lume, recunoaște că Bitcoin (BTC) a devenit un element permanent în cadrul sistemului financiar global, oferind încă un semn că scenariul din jurul monedelor digitale s-a schimbat.

Rick Rieder, CIO-ul BlackRock a declarat pentru CNBC, că „Bitcoin se află aici pentru a rămâne.”

În timp ce recunoaște că nu este un Bitcoin bull, Rieder a declarat că moneda emblematică „va lua în mare măsură locul aurului, deoarece este mai funcțională decât mutarea unui lingou de aur, dintr-o parte în alta.”

Uneori se face referire la Bitcoin, ca la „aur digital”pentru caracteristicile sale unice de depozit de valoare. Cei mai înverșunați susținători ai Bitcoin consideră că, acesta va prelua în cele din urmă, o bună parte din capitalul de piață al aurului, întrucât din ce în ce mai mulți investitori își dau seama de utilitatea acestuia.

Exprimat în aur, 1 Bitcoin este în prezent echivalentul valorii a 9 961 uncii.

Anul 2020 ar putea rămâne stabilit ca anul în care scenariul Bitcoin s-a schimbat drastic, în special printre investitorii instituționali, care au fost pentru multă vreme sceptici în ceea ce privește monedele digitale.

În ceea ce privește domeniul afacerilor, se estimează că, 4.54% din rezerva totală a Bitcoin este deținută de către corporații, ceea ce este echivalentul a aproximativ 15.3 miliarde $, în prețurile actuale. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Cumpără și tranzacționează criptomonede(Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) instant fără comision.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.