Știri crypto și blockchain - Banca austriacă Raiffeisen proiect pilot monede digitale, banca germana parteneriat fintech Singapore, Bank of Korea progres monede digitale - 30-05-2020

Raiffeisen Bank International (RBI), o importantă bancă austriacă lucrează la o nouă formă de tokenizare a monedei naționale, folosind tehnologia registrelor distribuite (DLT)...

Știri crypto și blockchain - Banca austriacă Raiffeisen proiect pilot monede digitale, banca germana parteneriat fintech Singapore, Bank of Korea progres monede digitale - 30-05-2020

Banca austriacă Raiffeisen lucrează la un proiect pilot pentru monede digitale

Raiffeisen Bank International (RBI), o importantă bancă austriacă lucrează la o nouă formă de tokenizare a monedei naționale, folosind tehnologia registrelor distribuite (DLT) și își prelungește colaborarea cu compania fintech polonezo-britanică Billon, cu care lucrează la o platformă denumită RBI coin.

Conform declarațiilor, RBI coin a fost dezvoltată de către Billon ca parte a colaborării anterioare cu RBI, prin programul Elevator Lab, program ce implementează tehnologia registrelor distribuite pentru a permite tranzacțiile cu euro digitali.

În cazul în care proiectul pilot va avea succes, se prevede lansarea sa în țările din Europa Centrală și de Est unde operează RBI, printre care și țări ca Belarus, Cehia, Polonia, Rusia și Ucraina, iar RBI coin va avea o paritate de 1:1 cu euro sau orice altă monedă din țările mai sus menționate. Un purtător de cuvânt al Raiffeisen Bank International a declarat că banca este încă în tratative cu diverse sucursale ale sale din Europa Centrală și de Est pentru a determina care dintre acestea vor participa la proiectul pilot.

„Credem că primele teste vor avea ca obiect transferuri bancare între Austria și alte sucursale RBI din Europa Centrală și de Est.” (Sursa EN)

Bancă germană încheie parteneriat pentru blockchain cu consorțiu de firme fintech din Singapore

Ten31, divizia FinTech a băncii germane WEG Bank a încheiat un parteneriat cu incubatorul tehnologic din Singapore, Anquan Capital, parteneriat ce va implica explorarea aplicațiilor blockchain în contextul serviciilor financiare și bancare. Anquan Capital a mai lansat o serie de companii DLT, printre care Zilliqa și Anqlave.

„Cu Anquan asociat, am mai adăugat un partener ideal rețelei noastre. Nu vom beneficia doar de tehnologiile lor excelente, ci și de faptul că ne asigurăm astfel o poziție de vârf în zona asiatică, pe termen lung” – Matthias von Hauff, director executiv Ten31

„Astăzi, putem vedea cum blockchain se insinuează din periferiile unui sector tehnologic, pe care puțini îl înțeleg, chiar în viețile noastre de zi cu zi. Este momentul perfect pentru colaborarea cu TEN31, pentru a descoperi modul în care valorificarea potențialului tehnologiilor DLT ar putea accelera transformarea digitală și ar putea revoluționa finanțele pentru toată lumea.”    - Max Kantelia, CEO Anquan (Sursa EN)

Bank of Korea declară că progresele în domeniul blockchain conduc băncile către monedele digitale

Banca centrală a Coreei de Sud, Bank of Korea a desfășurat cercetări și analize asupra evoluției monedelor digitale în cadrul băncilor centrale din întreaga lume și a ajuns la concluzia că progresele recente din tehnologia blockchain, și soluționarea plăților, împreună cu declinul folosirii banilor de tip cash, a condus multe bănci spre dezvoltarea de monede digitale.

Conform raportului, bănci centrale precum cele din Suedia, Singapore, Canada, Japonia, Tailanda și Hong Kong au evidențiat implementarea tehnologiei blockchain, în studiile lor.

Bănci centrale precum cea Est-Caraibiană, sau cele din Norvegia, Bahamas, Suedia, Marea Britanie și China studiază implementarea monedelor digitale pentru microplăți, pe când băncile centrale din Elveția, Singapore, Canada, Tailanda, Hong Kong și Franța își concentrează eforturile în direcția sumelor mari. Suedia și China au finalizat faza de validare a conceptului și deja se află în faza pilot a proiectului, pe când bănci centrale precum cea Est-Caraibiană, Banca Centrală Europeană, a Japoniei, Canadei, Tailandei, Singapore și Hong Kong-ului încă explorează conceptul de monedă digitală.

Bank of Korea a declarat ca va apela la consiliere tehnică externă și ia în calcul folosirea a diverse platforme de blockchain în proiectele sale pentru implementarea monedelor digitale, platforme precum Hyperledger Fabric și Coda. (Sursa EN)

Echipa Tradesilvania

Tradesilvania este exchange acreditat pentru tranzacțiile cu criptomonede, respectând standardele ISO 27001 și 9001 pentru siguranța informațiilor.

Stochează criptomonede instant (Bitcoin, Ethereum și alte 13 criptomonede) direct în contul tău cu portofelul digital gratuit.

Păstrează criptomonedele în siguranță cu un Ledger Nano S de la magazinul Tradesilvania.